monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Codul galben de ploi, prelungit până sâmbătă seara. Județul Cluj, vizat

Meteorologii au prelungit până sâmbătă, la ora 21.00, avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, fiind vizate 31 de judeţe.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de joi, de la ora 23.00 şi până sâmbătă la ora 21.00, în Moldova, în sudul şi estul Transilvaniei, local în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50-0 l/mp.


Vor fi înregistrate ploi în restul ţării, dar pe arii mai restrânse.

Avertizarea cod galben vizează 31 de judeţe - Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin.


Parţial, vor fi afectate Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.