Actualitate
PREMIERĂ EUROPEANĂ. Orange testează pentru prima dată tehnologia 5G în Cluj! (P)
Orange, Samsung și Cisco au testat pentru prima dată în Florești utilizarea unei rețele 5G multi-vendor de tip acces radio la punct fix. Astfel, 15 familii din comună au testat experiența 5G.
Testul se desfășoară în perioada 1 iunie - 16 iulie 2018 pe teritoriul comunei Floreşti din judeţul Cluj, şi reprezintă o premieră la nivel european. Totodată, este un pas important pentru înțelegerea capabilităţilor tehnologiei 5G în contextul pieței europene.
În noua arhitectură, terminalul fix 5G se conectează prin intermediul undelor radio la o staţie de bază 5G. Utilizatorul are acces la internet prin Wi-Fi sau cablu, cu performanţă similară conexiunii prin fibră, prin intermediul unui router conectat la terminalul fix 5G.
15 floreșteni au testat experiența 5G
În test au fost selectaţi un număr de 15 clienţi, care au experimentat în premieră noua tehnologie chiar din confortul propriilor case. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul terminalelor 5G Samsung, amplasate alternativ atât în interiorul, cât şi în exteriorul clădirilor, ce au transmis semnalul 5G către routerele Wi-Fi CISCO. Pentru a testa capacitatea reţelei în condiţii reale de utilizare, clienţii au fost încurajaţi să folosească simultan aplicaţii ce presupun un consum mare de resurse, precum conţinut video 4K sau cloud gaming.
„De ce Florești? Aveam nevoie de o localitate care are atât case, cât și blocuri cu mai multe apartamente și clădiri administrative, care să ne acorde șansa de a testa tehnologia 5G. Orange s-a remarcat pe piaţa din România ca pionier al inovaţiei în tehnologie, adusă mereu cu scopul de a oferi clienţilor cea mai bună experienţă de utilizare. Astăzi, tot alături de clienţi, facem un pas important şi testăm în premieră o rețea 5G. Este un test care ne aduce mai aproape de viitor, o oportunitate să înţelegem mai bine modul în care tehnologia se comportă în condiţii reale de utilizare, provocările care pot apărea în procesul de implementare a noilor tehnologii, precum şi avantajele pe care le poate aduce clienților noștri, rezidențiali sau business.”, a spus Liudmila Climoc, CEO Orange România.
Cu toate că este doar etapa de testare, noua tehnologie i-a cucerit pe clienții selectați să o utilizeze.
„Este ok, nu am avut probleme nici măcar când a fost vreme rea. Am conectat mai multe dispozitive în același timp și funcționează bine”, a spus unul dintre clienții care a testat noua tehnologie 5G.
„Recomand această soluție, fiindcă merită nota 10 din 10”, a mărturisit un alt rezident.
5G Fixed Wireless Access - experienţa fibrei, oferită printr-o soluţie wireless
Noua tehnologie de acces fix radio reprezintă o inovaţie semnificativă şi un pas important pentru furnizarea de servicii comerciale 5G, oferind clienţilor rezidenţiali o experienţă similară celei de fibră, însă livrată cu ajutorul unei soluţii wireless fixe. FWA foloseşte semnal radio în unde milimetrice în banda de 26GHz, pentru a oferi viteze de 1Gbps în condiţii reale de utilizare, pe distanţe ce pot ajunge şi la 1km de staţia de bază. Aceasta este o îmbunătățire semnificativă în comparație cu ceea ce se poate obține astăzi prin tehnologia LTE, în condiții similare. Măsurătorile realizate în timp real au arătat o viteză agregată de 3Gbps pe o celulă 5G în downlink, capacitatea totală a sistemului putând să atingă 6Gbps pentru spectrul alocat acestui test.
„Vorbim despre această tehnologie de câțiva ani buni, iar acum, pentru prima dată, a putut să fie testată de clienți. Nu a ajuns doar în mâinile clienților, ci și în casele clienților, ceea ce este mult mai intim. Clienții au nevoie de două lucruri: de simplitate și să se simtă bine. În Florești sunt utilizatori avansați și România este o țară avansată din punct de vedere al conectivității, de aceea feedback-ul acesta este foarte interesant”, a explicat Yves Martin, CMO Orange România.
5G FWA se remarcă nu doar prin viteză, ci şi prin accesibilitatea pe care o oferă clienţilor, fiind o soluţie complementară fibrei. În plus, tehnologia elimină necesitatea instalării de cabluri – un beneficiu pentru zonele istorice și rezidențiale unde sunt restricţii în instalarea fibrei optice.
Testul din Floreşti deschide calea către viitoarea reţea 5G, ce promite beneficii semnificative, pornind de la viteze ridicate, acces nelimitat la diferite tehnologii wireless, întârzieri foarte mici, dar și eficiență operațională crescută, conectare simultană a unui număr foarte mare de dispozitive, precum şi flexibilitate pentru viitoare integrări.
Când va ajunge pe piață noua tehnologie?
Tehnologia 5G reprezintă și un pas important în ceea ce privește creșterile economice ale țărilor, de aceea, în cel mai scurt timp, utilizatorii din întreaga lume vor avea acces la ea. Potrivit vicepreședintelui rețelelor radio la Orange, Arnaud Vamparys, în 2019 va exista primul pilot comercial, cu primele telefoane care vor suporta viteza 5G, deoarece în acest moment nu există pe piață.
„Am vrut să punem 5G peste 4G-ul deja existent. Serviciile 5G vor fi importante pentru creșterea economică a oricărei țări, pentru că vor fi esențiale pentru transformarea digitală a afacerilor.", a spus Vamparys.