Actualitate
Expoziţia de fotojurnalism World Press Photo 2018, în premieră la Cluj
Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieşte începând de vineri, 29 iunie, până pe 22 iulie, cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo 2018.
Expoziţia, organizată pentru prima dată la Cluj, va fi deschisă publicului săptămânal, de miercuri până duminică, între orele 10,00 şi 17,00, informează Agerpres.
Evenimentul de la Cluj-Napoca face parte din expoziţia anuală internaţională World Press Photo. Itinerată în întreaga lume, aceasta a fost montată în peste 100 de spaţii din 45 de ţări şi vizitată de peste 4,5 milioane de oameni la fiecare ediţie.
Prin parteneriatul cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi cu Ambasada Olandei în România, după Bucureşti, expoziţia a fost deschisă publicului în Timişoara, între 5 şi 24 iunie şi, în premieră, la Cluj-Napoca, în perioada 29 iunie - 22 iulie.
Ajunsă în anul 2018 la cea de-a 61-a ediţie, competiţia a înregistrat înscrieri din toată lumea. Astfel, nu mai puţin de 5.034 de fotografi din 125 de ţări au trimis 73.044 de imagini. Juriul a oferit premii pentru opt categorii reunind 42 de fotografi din 22 de ţări.
Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei, mai multe informaţii putând fi obţinute pe pagina de facebook Wolrd Press Photo 2018.