Actualitate
Acces gratuit la o serie de publicaţii de prestigiu
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” oferă începând de ieri acces gratuit la baze de date cu text integral, în cadrul “Proiectului bibliotecii virtuale”, proiect administrat de Departamentul de Stat al SUA. Accesul la bazele de date se doar la sediul central al bibliotecii, de pe Calea Dorobanţilor, la American Corner Cluj-Napoca, situată la etajul 5 pe partea de vest a clădirii. Astfel, pot fi accesate gratuit bazele de date ale EBSCOhost Resources, Regional Business News, Gale Resources, Encyclopedia Britannica, Encyclopedia Britannica for Kids, Oxford Analytica etc.
De acest nou proiect pot beneficia toţi cititorii bibliotecii, accesul realizându-se pe baza permisului de intrare. Programul secţiei este în zilele de luni, între ora 12 şi 20, iar în zilele de marţi-vineri între ora 8-16.
„Prin intermediul acestei iniţiative venim din nou în sprijinul clujenilor, în special al celor care activează în domenii precum medicina şi dreptul, dar nu numai, oferindu-le acces gratuit la o serie de publicaţii de prestigiu pentru care ar fi trebuit altfel să plătească sume considerabile. Această facilitate se adaugă tuturor celorlalte pe care le-am oferit prin intermediul Bibliotecii Judeţene «Octavian Goga», referindu-ne aici doar la reducerile semnificative de tarife acordate anumitor categorii de clujeni precum şi la posibilitatea oferită cu diferite prilejuri de a obţine în mod gratuit permisul de intrare la Bibliotecă”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.