monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, chemat în stradă “cu toată furia din lume”

Clujenii sunt chemaţi la proteste, după ce, luni noaptea, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind modificările Codului de procedură penală.

Protestele ar urma să se desfășoare în fiecare zi de la ora 19.00 în Piaţa Unirii.

"De ce? Fiindcă în seara de 18 iunie Parlamentul (Camera Deputaţilor, DECIZIONALĂ) a adoptat modificări legislative de o gravitate fără precedent. Ordonanţa 13 afecta sistemul judiciar. Ceea ce s-a făcut acum te va afecta direct şi personal. Când? Dacă vezi evenimentul înainte de miezul nopţii, atunci MÂINE. Dacă e trecut de 0.00, atunci ASTĂZI. În fiecare seară, la ora 7. Cine? TU. Nu "opoziţia", nu "Europa", nu "Preşedintele", nu "Dumnezeu". Dacă tu nu te mişti, să nu spui pe urmă că alţii au fost de vină. Cu cine? Cu familia, cu prietenii, cu vecinii, cunoscuţii, cu fiecare om la care te poţi gândi şi pe care îl poţi aborda. Cu toţi cei din lista ta de telefon. Cu toţi cei din lista ta de mail. Pune mâna şi sună. Pune mâna şi scrie. Ridică vocea şi strigă. Altă opţiune nu mai e. Cum? Cu toată luciditatea, dar şi cu toată furia din lume. Cu toată demnitatea de care mai eşti în stare. Cu toată grija faţă de tot ceea ce şi toţi cei care îţi sunt preţioşi. Fără clintire. Fără ezitare. Până când trebuie. Până cădem toţi sau cad ei de la putere. Până la capăt, al nostru sau al lor", este apelul făcut pe Facebook. 


Camera Deputaţilor a adoptat luni, proiectul de lege privind Codul de procedură penală, prin care procurorii vor avea interdicţie de a da informaţii în timpul urmăririi penale a unor persoane, după ce Comisia pentru legile justiţiei a dat în aceeaşi zi raport favorabil acestei iniţiative.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 175 de voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere.