monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Județul Cluj, sub COD GALBEN DE INUNDAȚII. Ce zone sunt vizate de AVERTIZARE?

Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru perioada 13 iunie ora 14:00- 15 iunie ora 08:00, un cod galben de inundații, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină care vizează zonele: Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și zonele de munte.

Hidrologii au emis avertizări cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din cinci judeţe, valabile de miercuri seara până joi la ora 24.00. Sub cod galben de inundaţii au intrat deja râuri din judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.

„Oriunde în județ pot să apară fenomene meteorologice severe în următoarele 24 de ore”, a spus Narcis Maier, șeful serviciului prognoză din cadrul Centrului Meteorologic Regional Transilvania Nord.


În județul Cluj, în cazul în care apar avertismente în ceea ce privește cantitatea de apă, există 3 zone unde se înregistrează frecvent pagube.

„Prima este zona cea a Dejului cu satele limitrofe, dar acolo s-au făcut multe lucrări, în special pe Someș și s-au mai temperat pagubele generate de ape. Ar mai fi Valea Racilor în zona Arieș-Turda și pe Zona Bazinului Crișului: Zona Negreni, Ciucea, Poieni, Huedin.


Însă, în special când sunt situații de cod portocaliu, puncte vulnerabile pot să fie peste tot în județ și în special în zone de munte. Dacă plouă foarte tare în timp scurt, toată apa se scurge de pe versanți. Practic orice zonă, din păcate, la cantitățile astea mari poate să fie cu un anumit risc”, a explicat Mircea Boca, șef serviciul pe situații de urgență Cluj.

Reprezentanții ISU Cluj au transmis un mesaj prin care au sfătuit clujenii ce să facă în cazul acestor fenomene meteo.



„Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
Inspectoratele pentru situații de urgență teritoriale sunt mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situații de urgență”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Atenţionarea ANM este valabilă de miercuri de la ora 14 până vineri dimineaţa, la ora 8.