Actualitate
10 percheziţii la persoane bănuite de operaţiuni financiare frauduloase cu carduri
Un număr de 11 persoane au fost conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Cluj, pentru audieri, în urma a 10 percheziţii efectuate miercuri.
Potrivit unui comunicat, cei în cauză sunt bănuiţi de operaţiuni financiare frauduloase cu carduri. .
"La data de 6 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - S.T. Cluj, au efectuat 10 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de operaţiuni financiare frauduloase", potrivit reprezentanţilor IPJ Cluj.
Percheziţiile au fost efectuate în Cluj-Napoca şi în Bucureşti, iar în urma acestora au fost ridicate sisteme informatice (laptop-uri, telefoane mobile) şi substanţe susceptibile a fi interzise.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2017-2018, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani, din judeţele Cluj, Maramureş, Suceava, Sălaj şi din Bucureşti, ar fi efectuat operaţiuni financiare frauduloase cu carduri, cauzând un prejudiciu de peste 17.000 de lei.
Conform sursei citate, la finalul percheziţiilor, au fost puse în executare 11 mandate de aducere, cei în cauză fiind conduşi la sediul unităţii pentru audieri.
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.