Actualitate
Cetăţeni străini depistaţi cu şedere ilegală la Cluj. Unul dintre ei a fost îndepărtat sub escortă.
Polițiștii de imigrări din Cluj au depistat 3 cetățeni străini în situații ilegale. Au fost emise două decizii de returnare prin care străinii sunt obligați să părăsească teritoriul României în cel mult 15 zile, iar cel de-al treilea a fost îndepărtat sub escortă.
În două cazuri a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în țară pe o perioadă de 3, respectiv 6 luni.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat în perioada 17 - 25 mai a.c. mai multe acţiuni şi controale cu forţe proprii, pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi în situații ilegale, 3 cetăţeni străini, 2 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, din Tonga, Mauritius și Vietnam.
“În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cetățenii din Tonga și Mauritius nu mai aveau un drept de ședere pe teritoriul României și nu au efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia, fapt pentru care au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile.
Totodată, în cazul femeii din Vietnam s-a stabilit că, pe numele ei, era emisă o decizie de returnare de pe teritoriul României și, întrucât exista riscul de sustragere de la măsura îndepărtării, s-a dispus luarea în custodie publică. Aceasta a fost condusă sub escortă și introdusă în Centrul de Cazare pentru Străinii Luaţi în Custodie Publică Arad și, ulterior, îndepărtată de pe teritoriul României.
La ieşirea din ţară, pentru străinii din Mauritius și Vietnam a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 3, respectiv 6 luni”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.
De asemenea, polițiștii de imigrări au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.400 lei. conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare.