monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grădinile din spatele blocurilor clujene - FOTO

Într-un oraș din ce în ce mai sufocat de blocuri și mașini, în care aerul este tot mai greu de respirat, există clujeni care aduc o pată de culoare. Astfel, investesc bani și timp pentru amenajarea grădinilor din fața sau din spatele blocului.

Flori, pitici de grădină, căsuțe pentru păsări, garduri vopsite în culori plăcute, toate se pot găsi dacă iei la pas cartierele clujurilor. Zone care par să ofere doar o serie nesfârșită de blocuri, pot să ascundă, de fapt, adevărate comori pentru ochii trecătorilor. Și mulți dintre ei se opresc să le admire. Alții, vin special din tot orașul, ca să petrecă puțin timp printre flori și pitici de grădină.

Grădina Lisei

La câțiva metri de stația de autobuz Bucium, chiar lângă șosea, zeci, chiar sute de trandafiri în îmbie pe clujenii trecători. În grădină, Virgina Misaroș, cea care a făcut ordine, a plantat flori și a pus tot felul de ornamente a scos-o la aer pe cățelușa Lisa. Pentru ea a amenajat grădina, să aibă un loc în care să se joace și să zburde. Grădina, spune Virginia, era mult mai mare și mai frumoasă, însă, o mână de copii fără obraz i-au distrus ornamentele și i-au călcat florile. Cu toate că nu mai are splendoare de acum câțiva ani, grădina totuși reușește să oprească trecătorii să o admire.


„Am început să o amenajez în urmă cu vreo cinci ani. A fost frumoasă, doar că sunt niște copii pe aici prin zonă care au tot distrus-o. Și am zis că nu mai exagerez, doar îngrijesc ceea ce e plantat deja. Nu are sens, că investesc niște bani aiurea. Am început să amenajez grădina pentru cățelușă, să vin cu ea, să o las să se plimbe pe aici. Așa că am îngrădit câțiva metri aici, dar era dezastru. Douăzeci de saci de mizerie am scos de aici și o mulțime de bolovani. Și tot am plantat, zece trandafiri, douăzeci, optzeci. Și fiindcă am lucrat în tâmplărie am făcut căsuțe pentru păsări, orgamente”, povestește Virginia Misaroș.

Garduri viu colorate

Pe măsură ce treci de pe o alee pe alta în cartierul Mănăștur, din ce în ce mai multe grădini se ivesc. Nu în toate s-a pus la fel de mult suflet, însă totuși, reușesc să îi aducă oricărui trecător un zâmbet pe buze. Pe Aleea Gârbău, la numărul nouă, un gard vopsit în albastru și alb și treptele vopsite în roșu, galben și albastru pot să te scoată din monotonia de zi cu zi.


Grădina în care mirii merg să-și facă poze

La doar câteva minute de mers pe jos de grădina Lisei, un car plin cu flori își face apariția în curtea unui bloc de pe Aleea Peana. Tănase Cozma, care acum este pensionar, în urmă cu șapte ani a început să amenajeze spațiul verde din fața imobilului în care a locuiește de o viață. Prima dată au fost câteva flori, apoi a adus un car vechi pe care l-a reabilitat, iar o brază cu un broscoi în cioc supraveghează zona.

„În urmă cu șapte ani am început să amenajez grădina. Lucram la o firmă de termopane și am văzut în Oradea o grădină asemănătoare, așa că mi-a venit ideea să fac și eu. Am mers la cineva la țară, am luat căruța, am dat un milion pe ea, în lei vechi. Apoi am fost la Alba Iulia la un gater și mi-am luat lemne pentru fântână. A fost omul de acord și mi-a făcut tot ce aveam nevoie. Am improvizat o măsuță, se adună vecinii și stau la o tablă, la o carte și stau pe butuci. Pietrele le-am adus de la Peștera Urșilor”, povestește Tănase Cozma.


Pensionarul nu se uită la bani când vine vorba de satisfacția pe care i-o oferă o seară de vară, în care stă pe un butuc și se bucură de frumusețea pe care i-o oferă grădina. Doar anul acesta a investit peste 600 de lei în flori, ghivece, ornamente și apă.

„Pe apă cheltui cel mai mult. Plătesc 200 de lei pe lună doar apa, să ud florile. Dar și dacă mă duc în piață și îmi rămân zece lei după cumpărături, mai au o floare”, explică bărbatul.


Grădina lui Tănase este atracția principală a întregului cartier. Oamenii vin și fotografiază piticii și chiar au fost clujeni care și-au făcut pozele de nuntă acolo, în fața blocului.

„Vin din tot cartierul să vadă grădina asta. Fotografiază piticii. Este o fetiță aici în vecini care vine în fiecare dimineață și salută broscuța. Vin părinții și le fac copiilor poze aici. Anul trecut niște miri au venit și și-au făcut pozele de nuntă aici. Nu au mai mers în Parcul Mare”, spune Tănase Cozma.


Pe viitor, „grădinarul” dorește să investească într-o fântână arteziană, pentru ca susurul apei să completeze trilul păsărilor care și-au făcut casă în zonă.