monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul preot Cristian Pomohaci, audiat. Ar fi vizat într-un nou dosar

Fostul preot Cristian Pomohaci a venit, miercuri dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat. Acesta ar fi vizat într-un nou dosar, au precizat surse judiciare.

Cristian Pomohaci a fost chemat, miercuri, de către procurorii Parchetului General, pentru a da declaraţii în faţa magistraţilor. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un dosar nou, în care ar fi vizat preotul.

Acesta nu este singurul dosar în care este vizat Pomohaci. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat, în 2017, dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanţii Parchetului pentru Mediafax.


Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, ”ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.