monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ploi, descărcări electrice şi grindină în următoarele zile. Când se va ameliora vremea

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în weekend, în special, în centru, est şi vest, vor fi ploi cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului, precizând că temperaturile vor ajunge la 26 de grade. La începutul săptămânii viitoare vremea se va ameliora.

„Atât sâmbătă cât şi duminică va fi o vreme în general instabilă. Vor fi înnorări temporal accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării şi în regiunile central-estice şi sud vestice, temperaturile maxime vor fi între 17 şi 26 de grade. În weekend, izolat, putem avea cantităţi de apă ceva mai însemnate pe arii restrânse şi condiţii de grindină”, a declarat meteorologul de serviciu, Dinu Mărăşoiu, informează Mediafax.

De asemenea, vreme instabilă va fi şi la munte unde temperatura va ajunge până la 26 de grade.


„Duminică vremea se menţine în general instabilă. Ploile o să fie în special în zonele montane şi submontane, dar local şi în sudul şi sud estul ţării, inclusiv pe litoral. Temperaturile vor fi între 18 şi 26 de grade. În ansamblu vremea instabilă se face simţită şi la munte. (...) Pe litoral încep să apară norii, iar după-amiază va ploua. Temperaturile în aer vor fi de 21-22 de grade, apa mării va fi în jur de 15 grade”, a adăugat meteorologul.

 

Etichete: meteo vremea