monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Unde îi pot lăsa clujenii pe cei mici pe timp de vară, când școlile și grădinițele sunt închise?

Pentru mulți părinți, mai ales cei cu copiii mici, vacanța de vară este un adevărat coșmar fiindcă nu știu unde îi pot lăsa pe cei mici până ies ei de la muncă. Unii îi trimit la țară, alții îi lasă în Cluj la bunici sau la vreo mătușă, iar unii angajează bone. Însă sunt mulți părinți care nu au niciunul dintre aceste luxuri, așa că trebuie să găsească o alternativă pentru ca cel mic să își petreacă timpul liber, iar ei să nu stea stresați la serviciu.

Sursă foto: Facebook 101 Distractii

În Cluj-Napoca, pentru a veni în ajutorul părinților, se organizează din ce în ce mai multe activități, la care cei mici pot participa până părinții lor își termină treaba.

Copiii petrec timp afară

La Green School în Grigorescu, copiii între 3 și 10 ani pot petrece timp de calitate, să își facă prieteni, să se joace afară, să mănânce, să se relaxeze, toate în aer liber. De aceea, sloganul de anul acesta este „vara asta copiii înverzesc”. Părinții pot să opteze pentru program scurt (9.00-13.00), pentru program mediu, cu posibilitatea de a dormi (09.00-13.00) sau program lung, tot cu posibilitatea de a dormi (09.00-17.30).


Copiii primesc și masă de prânz și gustări și pot să participe la activități educaționale. Prețurile variază între 220 de lei și 250 de lei, în funcție de programul ales.

Pe activități în aer liber se bazează și membrii Wallie Forest Kids.


„O să avem peste zi program și vor fi activități în mai multe locații. Va fi școală de vară pentru copii. Programul va fi de la 9 la 17, iar activitățile se vor desfășura în aer liber pentru că ceea ce facem noi se numește Forrest School, e un alfel de școală și astfel cursurile și tot ce facem împreună cu copiii implică natura, implică elemente din natură”, a spus Ioana Crișan, coordonatorul proiectului.

Distracție departe de oraș

La doar câțiva kilometri de Cluj, în mijlocul naturii, la Sălicea, 101 Distracții organizează tabără de vară pentru prichindei între 5 și 10 ani.


„Facem tabere de vară. Avem o curte mare care este tabăra noastră. Acolo sunt tot felul de jocuri outdoor: fotbal, volei pe nisip, leagăne, tobogane. badminton pe nisip și vom monta și un tobogan cu apă. Avem și pădurea în apropiere și facem drumeții și căutăm comori”, a spus Meda Ianko, coordonatorul programului.

Taberele de vara de la Salicea au loc timp de 6 săptămâni. Fiecare tabăra durează 5 zile, de luni până vineri (inclus transport zilnic, gustare sănătoasă și masă), iar costul este de 400 de lei pe săptămână. Detalii suplimentare se găsesc pe pagina de Facebook 101 Distracții.


Activități săptămânale

La Pahumi, copiii se pot distra în cadrul unui program bine stabilit, pe săptămână. Programul unei tabere durează 5 zile, de luni până vineri, de la 8.30 la 18. Activitățile din fiecare săptămână se învârt în jurul unei tematici prestabilite. Astfel, cei mici pot poarticipa la „Săptămâna sportivă”, „Săptămâna muzicală”, „Săptămâna Tradiții Românești” și multe altele, până la jumătatea lui septembrie, când începe școala.

Programul taberelor la Pahumi include activități ale tematicii săptămânii și 3 momente de luat masa. Pe lângă activitățile specifice temei săptămânii, se vor desfășura zilnic activități sportive în sala de sport sau afară, drumeții și activități distractive. De asemenea va fi alocat timp și activităților educative și efectuării temelor.


Sunt bineveniți copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

Prețul este de 350 de lei pe săptămână, iar informații despre activitățile care vor avea loc pe tot parcursul verii se găsesc pe site-ul organizatorilor de tabere de zi.

Corabie magică pentru cei mici

Un alt loc inedit pentru a vă lăsa copilul pe timpul zilei este şi Kidsland Totto Space din mallul din cartierul Gheorgheni. Aici copiii găsesc casa lui Totto, pe o corabie magică care îi va duce în lumea poveştilor.

„Mascota noastră îi aşteaptă zilnic pe toţi copiii cu vârsta între 7 luni şi 12 ani pentru a se juca împreună cu cele mai frumoase jucării. Alături de Totto şi de ajutoarele lui vor descoperi cele mai amuzante jocuri şi vor avea ocazia să cunoască şi să interacţioneze cu alţi copii de toate vârstele. Corabia este împărţită pe 5 zone, astfel încât să satisfacă nevoia de joacă a tuturor copiilor în funcţie de vârsta lor: Baby Zone (7 luni şi 3 ani), Home Zone (mai mari de 2 ani), Play Zone (mese de fotbal, biliard, hochei şi două jocuri video PlayStation 3), Playground Zone (zona de labirint, destinată copiilor de peste 3 ani), Party Zone (zona destinată aniversărilor)”, au spus reprezentanţii Kidsland.

Copiii învață prin joacă

Caravana Veseliei, cu sloganul „liniștea părinților, distracția copiilor”, îi învață pe cei mici în fiecare săptămână despre alte teme. Începând de luna viitoare, copii învață despre ce înseamnă să fii construct, bucătar sau artist. Cei mici pot să își expună talentele și se pot întrece în probe sportive pentru un plus de sănătate.

„În fiecare vacanță școlară îți oferim un Club de Vacanță cu multă distracție și curiozități  care vor rămâne pentru totdeauna în amintirea copilului tău. Vom avea în fiecare săptămână tematici diferite și vom experimenta educația non-formală prin ateliere de cultură generală, explorare, joc, probe practice și multă distracție. Activităţile sunt susţinute în limba română şi engleză şi au menirea de a dezvolta calităţile şi interesul copiilor în diferite domenii ca ştiinţe sau arte”, transmit reprezentanții Caravanei Veseliei.

Programul este scurt sau lung, iar prețurile variază între 30 de le pe zi și 200 de lei pe săptămână, în funcție de programul ales de părinți.