monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un șofer de 75 de ani din Cluj a provocat un accident de circulație

La data de 10 mai, în jurul orei 12:55, pe DC82, pe raza comunei Moldoveneşti, în afara localității, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.

Potrivit IPJ Cluj, un bărbat de 75 ani din Câmpia Turzii, în timp ce conducea autoturismul pe DC82, din direcția localităţii Moldoveneşti spre localitatea Plăieşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile răsturnându-se pe partea dreaptă a sensului de deplasare.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto, rănirea uşoară a pasagerului dreapta faţă, un bărbat de 67 ani, din Câmpia Turzii.


“Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a imprejurărilor producerii accidentului rutier”, transmite IPJ Cluj.