monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Campania de împăduriri a Direcției Silvice Cluj s-a încheiat

Campania de împăduriri din primavară 2018 în cadrul Direcţiei Silvice Cluj se apropie de final. Timpul nefavorabil a întârziat puţin finalizarea lucrărilor dar suprafeţele rămase vor fi parcurse în cel mai scurt timp. Se mai lucrează în zona montană a judeţului, acolo unde zăpadă s a topit mai târziu dar lucrările vor fi terminate până la finalul săptămânii viitoare.

S‑au executat toate lucrările în pepinierele silvice pentru a putea asigura necesarul de puieţi forestieri pentru anii următori.

Însă cel mai mare câştig a fost participarea voluntarilor la acţiunile de împădurire organizate fie de Direcţia Silvica Cluj, fie în parteneriat cu ONG‑uri de profil (CERT Transilvania, Asociaţia Terramont Adventure, Clubul Alpin Roman, Cercetaşii României) şi alte instituţii şi organizaţii.


La cele 8 acţiuni organizate au participat în jur de 2000 de voluntari, cea ce reprezintă un record pentru acest gen de activităţi şi s‑au plantat în jur de 41000 puieţi forestieri.

Toate acţiunile au pus accent pe conştientizarea participanţilor privind rolului de protecţie şi producţie a pădurii, a continuităţii ei, a înţelegerii modului de exploatare şi regenerare a ei.


Fiecare participant a plecat cu un bagaj minim de cunoştinţe privind modul de plantare, etapele care se parcurg de la depozitul de puieţi până la fixarea propriu‑zisă în groapa de plantare, punând accent pe calitatea lucrării şi nu pe cantitatea de puieţi plantaţi.

A fost de asemenea un prilej de a petrece o zi în natură, toate acţiunile beneficiind de temperaturi optime şi vreme frumoasă.


Sperăm că în campaniile de împăduriri viitoare numărul acţiunilor să fie cel puţin la acelaşi nivel, să folosim experienţa acestui an şi să remediem cea ce nu a funcţionat aşa cum ne‑am dorit

În încheiere mulţumim tuturor participanţilor şi îi aşteptăm în număr şi mai mare şi în anii următori.