Actualitate
A urcat la volan beat și a reușit să distrugă mai multe mașini
Accidentul rutier din municipiul Cluj-Napoca a avut loc pe strada Iasomiei, în jurul orei 17. Un conducător auto, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Cluj-Napoca, a lovit un autoturism parcat. Autoturismul lovit a fost proiectat într-un alt autoturism parcat, iar cel care a lovit a ricoşat pe contrasens, unde a lovit apoi un alt autoturism.
Conducătorul auto a încercat să se sustragă răspunderii, plecând de la locul producerii accidentului, cu intenția de a-și parca autoturismul în curtea unui imobil, dar a fost împiedicat de către proprietarul primului autoturism lovit, iar mai apoi, de poliţiştii sosiţi la faţa locului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma discuţiilor şi din cauza manifestărilor agresive la adresa poliţiştilor, aceştia l-au încătuşat şi l-au condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În timpul intervenţiei poliţiştilor, la faţa locului a venit un alt bărbat, identificat ulterior de poliţişti ca fiind frate cu şoferul implicat în evenimentul rutier.
Acesta, în vârstă de 42 de ani, din Cluj-Napoca, a încercat să împiedice poliţiştii să aplice prevederile legale în vigoare. Modul agresiv de comportament al bărbatului a impus încătuşarea şi conducerea la sediul poliţiei.
Conducătorul auto, în vârstă de 46 de ani, este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o concentraţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
Cel de-al doilea bărbat a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată, pentru „împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile legale pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice”.