monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Deficitul bugetar din primul trimestru a fost de 4,46 mld. lei – 0,48% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat pe primul trimestru al anului 2018 s-a încheiat cu un deficit – cheltuieli mai mari decât veniturile - de 4,46 miliarde de lei, respectiv 0,48% din PIB, arată datele comunicate vineri de Minsterul Finanţelor Publice (MFP).

Deficitul este sub nivelul prognozat pentru perioada analizată, de 0,97% din PIB (8,96 miliarde de lei).

Potrivit MFP, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 66,4 miliarde de lei, reprezentând 7,2% din PIB, sunt cu 11,5% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.


„Se înregistrează creşteri semnificative comparativ cu primul trimestru al anului precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+31,1%) şi din veniturile nefiscale (+17%). Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017”, se arată într-un comunicat al MFP, informează Mediafax.

Veniturile din TVA în primele trei luni au fost de 13,3 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 2,2% faţă de perioada similară a anului precedent. Iar veniturile din accize au fost în sumă de 5,8 miliarde de lei (0,6% din PIB) cu 2,6% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent.


De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 14,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018, precum şi din impozitul pe profit cu 3,3% faţă de anul precedent şi din taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi cu 0,8%.


Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 4,3 miliarde lei.

De cealaltă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au fost, în perioada ianuarie-martie 2018, în sumă de 70,84 miliarde de lei, cu 22,1% mai mari faţă de primele trei luni ale anului precedent.


„Cheltuielile de personal sunt cu 18,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, „creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în anul 2017, dar şi de majorarea salariilor în sectorul bugetar ca urmare a aplicării Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, mai arată Ministerul Finanţelor. „Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 12,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare”.

Potrivit mFP, subvenţiile acordate în primele trei luni ale anului 2018 sunt în creştere cu 25,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Creşterea este determinată, în principal, de plăţile efectuate (1,4 miliarde lei) pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi de subvenţiile acordate pentru susţinerea transportului feroviar public de călători şi a transportului cu metroul”; dobânzile se menţin ca procent în produsul intern brut la acelaşi nivel ca în aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 0,3% din PIB”, menţionează MFP.


„Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 11,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie”, se mai arată în comunicat.

În fine, „cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 4,9 miliarde de lei, de aproape 3 ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se mai arată în comunicatul MFP, potrivit Mediafax.

Etichete: deficit bugetar pib