monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Studenţii de la UBB au intrat în grevă japoneză în semn de protest faţă de reducerea numărului locurilor bugetate

Zeci de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca au organizat miercuri un flash-mob, în timpul căruia şi-au pus pe braţe banderole albe, semn al grevei japoneze pe care au declanşat-o pentru a-şi manifesta, astfel, atitudinea de protest faţă de reducerea numărului locurilor bugetate acordate universităţii de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pentru anul următor.

sursa foto Universitatea Babes Bolyai

Studenţii s-au adunat pentru un sfert de oră în faţa clădirii centrale a UBB, după care au intrat în universitate, au mers încolonaţi pe holuri până în curtea interioară, apoi au ieşit pe o altă poartă şi s-au dus fiecare către cursurile pe care le aveau la acea oră.

Prefectul studenţilor UBB, Andrei Tecsi, a declarat, miercuri, că acţiunea a fost generată de deciziile şi de răspunsul reprezentanţilor MEN în legătură cu reducerea numărului de locuri bugetate.

"Noi ca şi reprezentanţi ai studenţilor, într-o primă fază, după alocarea şi tăierea locurilor bugetate de la universităţile de top am decis să trimitem o scrisoare către minister. Faptul că domnul ministru a avut acea declaraţie de presă (n. red. - de marţi) ne-a inspirat neîncredere. Noi dorim să ştim măcar modul în care ministerul a decis să aloce acele locuri, ni se pare neclar acel mod, ni se pare că nu există o formulă şi normal, aceste lucruri ne afectează în continuare. Şi dacă vor rămâne acele locuri tăiate şi nu vor fi date înapoi, vom avea o gaură în bugetul universităţii şi aceasta se reflectă şi în bugetul pentru activităţile studenţeşti", a explicat Andrei Tecsi, potrivit Agerpres.

Decizia ministerului de reducere a locurilor bugetate, a spus prefectul studenţilor, va afecta şi promovarea ONG-urilor studenţilor şi activităţile extracurriculare, care în opinia sa îmbogăţesc viaţa tinerilor care vin să studieze la UBB.

Reprezentanţii studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai consideră că procesul şi criteriile de repartizare a locurilor bugetate ar trebui să fie unul "transparent, bazat pe o metodologie predictibilă, coerentă şi stabilită din timp". Totodată, ei susţin că procesul de alocare a locurilor bugetate este unul "discriminatoriu" şi, prin greva japoneză declanşată, solicită publicarea formulelor exacte de calcul pentru numărul de locuri alocate în UBB, pentru a se asigura că aceste criterii sunt "imparţiale".

Reprezentanţii studenţilor mai susţin, potrivit unui comunicat, că modalitatea stabilirii şi fundamentarea alocării locurilor pentru domeniile de studiu prioritare, raportat la "Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020", lipsa unei construcţii aşezate în ceea ce priveşte elaborarea "Metodologiei de fundamentare a alocării locurilor bugetate" şi neconcludenţa modificării indicatorilor faţă de propunerea iniţială a Consiliului Naţional pentru Statistică şi Prognoză în Învăţământul Superior au făcut ca, în momentul de faţă, să se ajungă la situaţia surprinzătoare şi nedreaptă prin care celor mai performante universităţi din România, cele care apar constant în topurile internaţionale, să le fie tăiate un număr semnificativ de locuri bugetate.

"Susţinem şcolarizarea absolvenţilor din mediul rural şi dorim să le oferim acestora diverse oportunităţi în domeniile internaţionale. Hotărârea Ministerului Educaţiei Naţionale afectează în mod direct această categorie de studenţi, încurajându-i să se îndrepte spre universităţi adesea fără recunoaştere în aria academică internaţională, în ideea în care aceştia ar dori să acceseze piaţa muncii sau oportunităţi de cercetare în afara graniţelor", se mai arată în comunicat.

Greva japoneză declanşată de studenţi presupune purtarea pe braţ a unei banderole albe pe parcursul a trei zile, de miercuri până vineri.

Nu în ultimul rând, o scrisoare deschisă, asumată de conducerea UBB, respectiv de rectorul Ioan-Aurel Pop şi de preşedintele Senatului, Ioan Chirilă, prin care se cere revenirea asupra deciziei de reducere a numărului de locuri bugetate, a fost trimisă miercuri către premierul României, Viorica Dăncilă.