monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Maşinile cu ITP expirată vor fi blocate, iar numerele de înmatriculare CONFISCATE

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că din data de 20 mai şoferii prinşi în trafic cu autoturisme ale căror ITP-uri sunt expirate vor fi amendaţi, se vor confisca plăcuţele, iar maşinile nu vor mai putea fi deplasate decât împinse sau pe platforme.

„Din 20.05.2018, dacă sunteţi surprinşi în trafic cu Inspecţia Tehnică Periodică ( ITP) expirată, poliţistul vă va reţine talonul şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare, vă va da amendă şi o dovadă fără drept de circulaţie, aşadar nu o să mai luaţi maşina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeţi la RAR deci, mult mai complicat”, se arată într-o precizare a reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne pe pagina de Facebook.

De asemenea, aceleaşi măsuri se vor lua şi dacă maşina a fost cumpărată/vândută dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare.


„Începând cu 20 mai, se va aplica suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru ITP expirată. Suspendarea încetează automat la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică. Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către poliţia rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului”, se mai arată în precizarea MAI.

Potrivit sursei citate, se poate verifica, pe site-ul DRPCIV, în timp real, dacă înmatricularea autoturismului este suspendată sau validă.