monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum să faci CEA MAI BUNĂ FRIPTURĂ DE MIEL, repede, ușor și fără bătăi de cap?

O friptură de miel uşor de realizat, recomandată chiar şi celor lipsiți de experiență în ale bucătăritului.

Porţii: 4-5

Ingrediente:


1 pulpă superioară de miel
4-5 căţei de usturoi
1 lingură rasă rozmarin
3 linguri ulei de măsline
sare
piper

 


Preparare:

1. Încingeţi cuptorul la 170 de grade.
2. Curăţaţi pulpa de miel de pieliţe şi ştergeţi-o cu un prosop de hârtie.
3. Curăţaţi usturoiul.
4. Cu un cuţit ascuţit faceţi câteva incizii adânci în pulpa de miel şi introduceţi usturoi în inciziile create.  Nu exageraţi cu tăieturile. Cu cât mai multe tăieturi cu atât mai multe locuri prin care carnea îţi poate pierde suculenţa.
5. Ungeţi pulpa de miel cu ulei de măsline şi presăraţi-o cu sare, piper şi rozmarin.
6. Puneţi pulpa de miel într-o tavă şi acoperiţi-o cu o folie de aluminiu etanş.
7. Introduceţi pulpa de miel la cuptor pentru 2 ore.
8. După 2 ore, scoateţi folia de pe carne, creşteţi temperatura la 200 de grade şi introduceţi tava descoperită la cuptor pentru alte 10-15 minute pentru a permite cărnii să se rumenească.
9. Scoateţi carnea de la cuptor şi lăsaţi-o 15-20 de minute înainte de a o tăia.


Serviți friptura feliată, cu sos de vin roșu.

O friptură de miel uşor de realizat, conform "Ceva Bun", care respiră bucătaria italiană prin toți porii.

Etichete: miel paste