monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Omul de afaceri Călin Mitică a apelat la mită şi la folosirea influenţei politice ca să îşi atingă scopurile

Omul de afaceri Călin Mitică a apelat la mită şi la folosirea influenţei politice pentru a-şi atinge scopurile, potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţiile de dare de mită şi spălare de bani.

"Inculpaţii Călin Mitică şi Ştefan Adriian au urmărit procurarea unor avantaje economice în favoarea SC Transferoviar Grup SA (societate comercială controlată de Călin Mitică), constând în obţinerea atribuirii, de la autoritatea contractantă Societatea Naţională a Sării Salrom SA sau de la Salina Ocna Dej (...) a unor contracte de lucrări şi servicii, precum şi derularea acestora în condiţii favorabile intereselor SC Transferoviar Grup SA. Pentru acest scop, inculpatul Călin Mitică a urmărit, prin remiterea de mită, să obţină suportul constant al inculpatului Mihuţ Georgel - directorul Salinei Ocna Dej. (...) Totodată, inculpatul Călin Mitică a apelat la folosirea influenţei politice pentru determinarea unei atitudini obediente a funcţionarilor aflaţi în conducerea Societăţii Naţionale a Sării SA, coroborat cu remiterea de mită către Mihuţ Georgel, pentru atingerea scopurilor vizate", se arată în rechizitoriu, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, Georgel Mihuţ i-a avertizat pe reprezentanţii Transferoviar Grup SA cu privire la funcţionarii Salrom SA percepuţi ca fiind ostili intereselor operatorului economic privat.

"Inculpaţii Călin Mitică şi Ştefan Adriian au acţionat sistematic pentru a obţine suportul inculpatului Mihuţ Georgel în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de Societatea Naţională a Sării SA, pentru derularea acestora în condiţii favorabile intereselor SC Transferoviar Grup SA şi pentru obţinerea de la inculpatul Mihuţ Georgel a unor informaţii confidenţiale privitoare la ofertele şi capacitatea tehnică a firmelor concurente (în special SNTFM CFR Marfă SA)", se menţionează în rechizitoriu.

Călin Mitică, om de afaceri care controlează compania Transferoviar Grup SA, a fost trimis în judecată de procurorii DNA din Cluj la începutul lunii martie, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi spălare de bani.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Georgel Mihuţ (fost director al Salinei Ocna Dej), acuzat de luare de mită şi complicitate la spălare de bani; Elena Lucia Tanasă (fost director vânzări la Societatea Naţională a Sării SA) - luare de mită; Kinga Mădărăşan (director general la SC Transferoviar Grup SA) - dare de mită; Adriian Ştefan (director de infrastructură la SC Transferoviar Grup SA) - complicitate la dare de mită şi spălare de bani.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Adrian Cosmin Ianchiş şi Cornel Eugen Miclea, la data faptelor administratori ai unei societăţi comerciale.

Etichete: calin mitica