Actualitate
Tânăr reţinut, după ce a intrat fără drept în locuința fostei iubite
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un tânăr care a încălcat ordinul de protecție, intrând fără drept în locuința femeii cu care avusese în trecut o relație.
De asemenea, cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
“Conform probatoriului administrat, la data de 13 martie a.c., în jurul orei 09:00, tânărul în vârstă de 28 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei cu care avusese în trecut o relație și ar fi agresat-o.
Cel în cauză avea obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de femeie și locuința acesteia, în baza unui ordin de protecție obținut de aceasta”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au dispus prin ordonanță reținerea tânărului pentru 24 de ore.