monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ABSURD. O lege ne obligă să umblăm pe vârfuri și să vorbim doar în șoaptă!

Potrivit noii legi din Senat, va trebui să vorbim în apartament în şoaptă, altfel trecem de limita de zgomot şi primim amendă...

Potrivit noii propuneri legislative din Senat, constituie contravenţie tulburarea fără drept a liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii, între orele 7.00-14.00 şi 16-23,00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 35 dB, măsurat în interiorul locuinţei sau a imobilului persoanei vătămate, în camera indicată de aceasta, cu ferestrele închise, ca urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui aparat, obiect ori instrument muzical.

Tot contravenţie constituie şi depăşirea nivelului de presiune acustică de 30 dB în locuinţe între orele 14,00-16,00 şi 23,00-7,00 măsurat în condiţii similare. Propunerea legislativă încadrează tot la contravenţii „tulburarea, fără drept a activităţilor desfăşurate în clădirile în care funcţionează instituţii de învăţământ, spitale sau alte centre de îngrijire medicală, instanţe de judecată alte autorităţi publice centrale sau locale, instituţii publice, regii autonome, societăţi regelementate de Legea societăţilor nr 31/1990, lăcaşe de cult, partide sau alte formaţiuni politice, organizaţii guvernamentale ori neguvernamentale, ambasade sau reprezentanţe ale altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, în timpul de funcţionare, dacă acesta se încadrează între 7,00-23,00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 45 dB”.