monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un bărbat a fost găsit mort în albia unui râu

Un bărbat a fost găsit fără viață în albia unui râu din comuna Ciucea.

Duminică după-masa, un bărbat care trecea prin zonă a descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului. A sunat de urgență la 112, iar echipajul medicat s-a deplasat la fața locului, însă nu au putut altceva decât să declare decesului bărbatului în vârstă de 65 de ani

„Polițiștii investighează împrejurările în care a decedat un bărbat de 65 de ani, din Ciucea. Acesta a fost găsit decedat în apa Văii Surduca, din Ciucea, în jurul orei 13:30”, a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Cluj.


Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei, iar polițiștii au deschis un dosat pentru ucidere din culpă.

 

Etichete: barbat mort