monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj, Sorin Rus, "se ia la trântă" cu Primăria după ce a plătit taxa pe “ruină” de 500%

Fostul comisar şef Rus Sorin Iovu, din cadrul Poliţiei Rutiere Cluj, este nemulţumit de faptul că Primăria l-a obligat să plătească impozit majorat cu 500%. El a făcut o plângere prin care a cerut municipalităţii să-i anuleze majorarea cu 500% a impozitului pe clădire.

Rus a formulat o plângere prealabilă în care spune că hotărârea de Consiliu Local privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri pentru apartamentul în care locuieşte situat pe strada Horea a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale

“Sunt proprietar ½ din apartamentul nr. 15 de pe strada Horea nr. 83-87. Am fost întotdeauna de acord cu efectuarea lucrărilor de întreţinere care îmi revin din suprafaţa clădirii proporţional părţii şi cotei indivize comune care îmi revine şi pe care trebuia să o identificaţi şi să mi-o prezentaţi în mod cert în conţinutul somaţiei. Clădirea nu este în stare avansată de degradare, stare de paragină, toate faţadele sunt reparate, zugrăvite, nu are geamuri sparte ci sunt doar prăfuite din cauza poluării, iar în unele locuri culoarea zugrăvelilor învechite are nuanţe diferite care se datorează decolorării cauzate de efectul radiaţiilor ultraviolete. Prin urmare, clădirea nu îndeplinea şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia invocată pentru ca ea să fi fost clasificată şi inclusă în categoria celor considerate ca fiind neîngrijite”, spune Rus în plângere.


Fostul şef al Serviciului Rutier mai spune că s-a aflat “în imposibilitatea îndeplinirii prevederilor somaţiei deoarece obligaţia impusă de dumneavoastră a fost fără temei legal, abuzivă, discriminatorie şi profund nedreaptă”.

„Imobilul proprietatea mea este parte a unui apartament într-un condominiu care este la rândul lui parte a unei clădiri formată din mai multe apartamente ai căror proprietari fac pare din Asociaţia de proprietari strada Horea nr. 83-95 deoarece clădirea are numeroase spaţii comune şi nu pot fi administrate decât în comun. Eu sunt obligat doar să menţin proprietatea mea în stare bună. Era ilegal, deci imposibil, ca în calitate de proprietar doar al unei cote-părţi dintr-o clădire să mi se solicite să realizez lucrările de întreţinere a clădirii situată pe strada Horea nr. 83-97, deci toată clădirea. În imobilul situat pe strada Horea nr. 83-87 există şi trei apartamente aflate în proprietatea unor persoane fizice încadrate în grad de handicap grav care sunt exceptate de la plata impozitului pe clădire, ca urmare nu sunt supuse majorării impozitului cu 500%”, arată Rus Sorin Iovu.


Potrivit Primăriei, clădirea de pe strada Horea nr. 83-87 a relevat starea tehnică nesatisfăcătoare a imobilului, încadrându-se în categoria clădirilor neîngrijite.

“Petentul a fost somat prin poştă cu confirmare de primire cu privire la necesitatea efectuării lucrărilor de reparaţii ale imobilului, nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în sensul că fac excepţie de la majorarea impozitului clădirile neîngrijite pentru care proprietarii deţin autorizaţie de construire şi au anunţat Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică începerea lucrărilor. Prin nota de constatare emisă în decembrie 2017 de către Direcţia Inspecţie şi Control din cadrul Poliţiei Locale s-a constatat faptul că starea neîngrijită a faţadei aferentă întregului imobil a rămas neschimbată faţă de controlul din martie 2017. Deoarece faţadele clădirii se află în stare de indiviziune, iar folosinţa imobilului se face în comun, finalizarea măsurilor dispuse prin somaţia transmisă se poate face doar în momentul în care au fost executate lucrările de renovare a întregului imobil. Propunem Consiliului Local respingerea ca neîntemeiată a plângerii prealabile formulată de Rus Sorin Iovu referitoare la revocarea în parte a hotărârii de Consiliu Local privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri”, spune municipalitatea.


De când a implementat această măsură, sute de proprietari din centrul municipiului Cluj-Napoca au depus plângere prealabilă şi au cerut Primăriei revocarea hotărârii de majorare a impozitului local pe imobile cu 500%, pentru cei care nu au reabilitat clădirile, ei ameninţând că vor deschide procese în instanţă.