monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Drone de înaltă tehnologie produse la Cluj, folosite pentru identificarea tăierilor ilegale de păduri

O firmă din Cluj-Napoca proiectează şi construieşte drone din materiale certificate aeronautic, de înaltă tehnologie, care sunt folosite în principal pentru identificarea tăierilor ilegale de păduri.

”Dronele fac fotografii aeriene de la o altitudine de 120 de metri.

Avem o făbricuţă în Cluj-Napoca şi am început producţia de drone în urmă cu 11 ani din pasiune pentru aviaţie, pe atunci nu prea erau cunoscute şi folosite, era un pionierat în România în acest domeniu. Proiectăm dronele pe softuri specializate şi construim de la zero drone cu aripi fixe, cu o anvergură de 140 de cm, folosind materiale certificate aeronautic, de înaltă tehnologie, cum ar fi fibră de carbon, ţesătură de kevlar. După fiecare fază de proiectare ieşim cu drona la zbor, la teste, facem mici ajustări pentru îmbunătăţirea produsului. În cei 11 ani de activitate, nu am avut un produs fix, la vânzare, pentru că am vrut să le îmbunătăţim, astfel că sunt unicate. Avem acum o dronă într-o producţie de preserie din care am vândut 5 bucăţi în ultimele 6 luni, la un preţ de 5.000 de euro bucata. Drona cântăreşte 3 kg, funcţionează pe baterii, are o autonomie de o oră şi 20 de minute şi zboară la o altitudine de 120 de m cu o viteză medie de 60 de km pe oră. Aparatul foto, amplasat în botul dronei, realizează fotografii aeriene color cu un cadru pe secundă”, a spus Cocan managing partener al firmei Flying Fish Cluj-Napoca.


O drona funcţionează pe baterii, are o autonomie de o oră şi 20 de minute şi zboară cu o viteză medie de 60 de km pe oră.

Etichete: cluj-napoca drona