Actualitate
Produsele din lemn din Apuseni, recunoscute în Europa
Produsele artizanale din lemn confecţionate de locuitorii din zona Munţilor Apuseni ar putea fi recunoscute ca produse tradiţionale din această zonă.
Deputatul independent Mircia Giurgiu va înainta o adresă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru recunoaşterea produselor. Deputatul clujean a mai precizat că va încerca să obţină şi recunoaşterea europeană a produselor din lemn. Aceste produse sunt realizate de locuitorii din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara care au carnet de moţ şi pot fi vândute prin comerţ ambulant. Potrivit lui Mircia Giurgiu, prelucrarea lemnului este de obicei singura sursă de venit a moţilor, iar printre produsele pe care aceştia le realizează se numără butoaie, ciubere, doniţe, furci de lemn, oişti de căruţe, araci de vie, cozi de unelte, grinzi fasonate. În fiecare an, producătorii din Apuseni primesc, pe baza carnetului de moţ, 10 metri cubi de lemn. G.D.