monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc îi pune la muncă pe asistații sociali. Vor fi obligaţi să cureţe parcurile şi pieţele

Peste 40 de beneficiari de venit minim garantat, apţi de muncă, aflaţi în evidenţele Primăriei Cluj-Napoca, sunt obligaţi să lucreze la igienizarea şi salubrizarea pieţelor, să măture şi să încarce deşeuri sau să participe la curăţenia unor parcuri.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, luni, că, în cazul în care persoanele care beneficiază de venit minim garantat nu prestează lucrările pentru municipalitate, li se vor sista ajutorul financiar.

„Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat proiectul de hotărâre privind Planul de acţiuni şi lucrări de interes local, care stabileşte lucrările ce pot fi prestate de persoanele apte de muncă, beneficiare de venit minim garantat. În evidenţele primăriei sunt peste 150 de familii beneficiare de venit minim garantat, care au în componenţă 44 de persoane apte de muncă şi care sunt obligate să presteze aceste lucrări, în caz contrar urmând să li se sisteze ajutorul financiar. Lucrările sunt de igienizare şi salubrizare a pieţelor, de îndepărtare a afişelor amplasate ilegal, de măturat şi încărcat deşeuri, spălat mobilier urban, ecologizarea unor terenuri care ţin de domeniul public, curăţenia unor parcuri”, au spus sursele citate.


De asemenea, beneficiarii de venit minim garantat mai sunt obligaţi să participe la acţiuni de construcţii şi reparaţii locuinţe realizate în colaborare cu parteneri ai Primăriei Cluj-Napoca, precum Habitat pentru Umanitate.

Venitul minim garantat este în sumă de 142 lei de persoană pe lună.