monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dezvăluiri din „Imperiul Fricii”: O doctoriță a primit un pumn în stomac

Deputatul clujean Emanuel Ungureanu face noi dezvăluiri despre medicul Mihai Lucan şi sistemul medical românesc.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care se află la originea declanșării imensului scandal în care este implicat medicul Mihai Lucan, a povestit la Digi24 cum o doctoriță a fost lovită de acesta cu pumnul în stomac și a căzut peste un pacient, iar colegii care au asistat la întreaga scenă au râs.

Aceasta pentru că profesorul Mihai Lucan conducea Institutul pentru Urologie și Transplant Renal din Cluj prin teroare și instituise un adevărat cult al personalității.


„Sunt medici care au luat pumni în stomac și ca să vedeți că trăim într-un imperiu al fricii și suntem conduși de un sistem al fricii, n-au făcut plângere niciodată! Știu o doamnă doctor care mi-a povestit că în clipa în care i-a dat un pumn în stomac, s-a prăbușit peste un pacient și medicii au râs! Bărbații din jur, în loc să se oripileze, să reacționeze că o femeie este lovită de față cu toți, au tăcut! Și când îi întrebi, spun: Dar fiecare ne-am luat porția de pumni!”, a povestit Emanuel Ungureanu.

Un sistem piramidal

Emanuel Ungureanu a descris  ceea ce el numește un sistem piramidal al complicității, care duce către cele mai înalte autorități ale statului:


„N-am văzut niciun profesor universitar din Cluj care să se dezică de acest Lucan sau de alți Lucani. Este o liniște foarte suspectă la vârful Universității de Medicină, pentru că oamenii ăștia sunt legați (...) Acești dumnezei medicali au fost crescuți de societatea noastră. I-ați văzut vreodată pe Irinel Popescu, Lucan, Lascăr sau alți dumnezei medicali ieșind să vorbească despre drepturile salariale ale colegilor lor, medici mai săraci? Sau despre dotările slabe din spital? Ei au stat acolo frumos pe burtă, cum se spune, venea bolnavul și intra în capcană: Te doare? Tare? Da? Ce-ai pe acasă? Păi, am vaca, nu știu ce...Vinde-o! Și vino seara la privat! Acolo se luau banii, era jecmănit și a doua zi, în spitalul de stat, în condiții insalubre, picurând apă din mansardă....Eu vorbesc despre un sistem în care politicienii, deputați, senatori, șefi de parchete, generali din SRI au crescut aceste somități, le-au dat influență, putere, bani, pentru ca să-și rezolve problemele lor, ale neamurilor lor, ale prietenilor, amicilor, amantelor, într-un sistem piramidal (...) Cred că nu este nicio medalie pe care să n-o fi primit profesorul Lucan sau alții ca el de la statul român, de la toți președinții. Nu există nicio distincție a Bisericii Ortodoxe pe care s-o fi ratat. Nu există imagine cu un potent al vremii - că a fost Adrian Năstase, Emil Boc - toată lumea s-a închinat la aceste somități care intrau în lifturi - și intră și acum - cu un fel de vuiet care se auzea de la poartă: Vine dom' profesor! Şi se auzea: Șefu', şefu', şefu'...Şi toate asistentele, medicii se lipeau de perete, pacienţii înlemneau şi venea Maiestatea Sa, cu pălărie, cu un tricou pe spatele căruia scria Șefu' şi dacă mişca cineva începeau urlete, împărţea pumni...”, a relatat Emanuel Ungureanu.

Acuzaţiile aduse lui Lucan

Deputatul USR își susține în continuare ideea că profesorul Lucan se face vinovat de trafic de organe și a menționat - în contextul acoperirii la vârf de care vorbea anterior - că autoritățile (MAE, SIE, SRI) trebuie întrebate - ceea ce anchetatorii puteau face încă din anul 2003 - despre cum au putut intra în spațiul aerian românesc avioane militare israeliene fără să știe nimeni, despre cum au putut să zboare avioane Hercules cu cetățeni străini, care au venit să facă un transplant de rinichi de la români săraci, fără să știe nimeni.  „Cât de proști și de slabi au putut să ne considere acest stat paralel? Pentru că acesta este statul paralel, format din SRI, procurori, judecători, oameni care ani de zile s-au făcut că nu-i văd, pentru că interesul lor a fost să-și salveze amărâta lor viață!”, a punctat deputatul Emanuel Ungureanu.


Pe de altă parte, el a spus că are încredere în noul ministru al sănătății, Sorina Pintea, pentru că aceasta i-a dat unele „semnale” în acest sens. „Un om care adoptă un copil are un cec în alb. Iar ea a făcut asta. Are o fetiță de un an și jumătate pe care a adoptat-o în spitalul pe care l-a manageriat. Pe mine nu mă interesează că este de la PSD, pe mine mă interesează calitatea omului. La noi, cel mai mare deficit este de caracter”, a explicat deputatul USR.