Actualitate
România, excedent de 988 milioane euro în comerţul cu îmbrăcăminte şi accesorii, în primele 10 luni din 2017
România a exportat, în primele 10 luni din 2017, îmbrăcăminte şi accesorii în valoare de 2,264 miliarde de euro, o sumă cu 6,1% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Importurile de îmbrăcăminte şi accesorii s-au cifrat la 1,275 miliarde de euro, fiind cu 13% mai mari comparativ cu cele din anul precedent, înregistrându-se astfel un excedent de 988,4 miliarde euro pe acest segment, informează Agerpres.
În primele zece luni din 2017, exporturile FOB ale României au însumat 52,361 miliarde euro şi au crescut cu 9,2% faţă de anul anterior, iar importurile CIF au totalizat 62,583 miliarde euro, în creştere cu 12,4%.