Actualitate
Rapoartele Curţii de Conturi, ignorate de Consiliul Judeţean Cluj. Prejudiciile de milioane de euro nu vor fi recuperate niciodată
În 2015, Curtea de Conturi a descoperit abateri de la legalitate de peste 4 milioane de euro la Consiliul Județean Cluj, iar un an mai târziu, în 2016, prejudiciile s-au dublat, ajungând la 8,9 milioane de euro. Se pare că rapoartele de audit financiar sunt doar maculatură ce nu este luată în seamă de nimeni.
În fiecare an, auditul Curţii de Conturi la Consiliul Judeţean scoate la iveală bătaia de joc a funcţionarilor publici pe banii clujenilor. Şi tot în fiecare an, forul judeţean cheltuie timp şi bani judecându-se în instanţă doar, doar reuşeşte să anuleze aceste rapoarte de audit. Fără succes, însă.
Ultimul raport de audit al Curţii de Conturi, despre care Monitorul a scris în exclusivitate, arată dimensiunea dezastrului din Consiliul Judeţean. Raportul vorbeşte despre angajări ilegale, decontări fictive şi fraudă. În decembrie anul trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe a atacat în instanţă acest raport, acţiunea fiind înregistrată la Tribunalul Cluj.
Dar ce s-a întâmplat cu prejudiciile constatate în 2015? Vorbim de 4 milioane de euro, bani care nu numai că nu au fost recuperaţi, dar prejudiciul s-a dublat un an mai târziu.
Aşa cum ne-a obişnuit, Consiliul Judeţean a atacat în instanţă şi acel raport, dar a pierdut.
Astfel, în 2017, Curtea de Apel Cluj a pronunţat o hotărâre prin care a respins recursul declarat de Consiliul Judeţean împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Cluj în ceea ce priveşte raportul de audit pe anul 2015. Cu alte cuvinte, s-au validat constatările reţinute şi consemnate în actul de control al Camerei de Conturi pe anul 2015, fiind menţinute în totalitate măsurile dispuse în sarcina forului judeţean.
Recuperarea prejudiciilor, între măsuri şi bla bla-uri
“Camera de Conturi Cluj a efectuat în anul 2015 acţiunea de audit financiar al contului anual de execuţie bugetară pe anul 2014 la Consiliul Judeţean, abaterile de la legalitate şi regularitate fiind consemnate în raportul de audit financiar încheiat cu această ocazie. Pentru valorificarea constatărilor reţinute şi consemnate în raportul de audit financiar a fost emisă o decizie prin care s-au dispus în sarcina entităţii verificate atât măsuri pentru înlăturarea neregulilor constate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată, cât şi măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia. Camera de Conturi a verificat ulterior modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Judeţean Cluj cu ocazia acţiunilor de audit financiar efectuate în anii 2016 şi 2017, fiind constatate atât măsuri care au fost duse la îndeplinire, cât şi măsuri care au fost parţial implementate. Pentru valorificarea constatărilor consemnate în rapoarte, au fost emise două decizii de prelungire a termenului stabilit pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin raportul de audit din 2015”, spune Camelia Burlacu, consilier în cadrul Serviciului Comunicare a Curţii de Conturi a României într-un răspuns la solicitare Monitorul de Cluj.
De cealaltă parte, referitor la raportul de audit din 2015 şi recuperarea prejudiciilor, conducerea Consiliului Judeţean Cluj a transmis că “se vor lua măsuri pentru punere în aplicare a dispoziţiilor din decizie până la data de 31 decembrie 2017”. A trecut mai bine de o lună de la această afirmaţie doar ca să aflăm că ilegalităţi din instituţie au dus la dublarea prejudiciilor un an mai târziu.