monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Adio parcare şi hotel la Aeroportul Cluj? UTI renunţă să le mai construiască

Proiectul construirii unui parking suprateran în perimetrul Aeroportului Cluj și a unui hotel a fost abandonat de mai bine de 7 ani de zile şi cel mai probabil aşa va şi rămâne. Firma UTI a cerut Tribunalului Cluj să suspende contractul încheiat cu Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte amenajarea celor două obiective (parcare + hotel), iar judecătorii au admis acţiunea.

În urmă cu doi ani, Curtea de Conturi a imputat Consiliului Judeţean (CJ) Cluj pierderi de 2,04 milioane de euro prin neîncasarea redevenţei pentru parkingul şi hotelul care trebuiau construite de firma UTI.

Reprezentanţii firmei UTI au dat în judecată Consiliul Judeţean Cluj şi au cerut suspendarea contractului de amenajare a unei parcări auto supraterane în interiorul aeroportului şi a unui hotel. Cu toate că juriştii Consiliului Judeţean s-au opus şi au susţinut că, dacă investiţia nu se realizează, UTI nu poate păstra parcarea iniţială, instanţa a admis cererea UTI.


În 2010, se încheia un contract între Consiliul Județean Cluj și SC UTI Parking & Hotel Management SRL pentru construirea unui parking etajat și a unui hotel. Un an mai târziu, în 2011, au fost suspendate obligațiile firmei UTI de construire a parking-ului auto etajat și a hotelului până la data când Consiliul Județean va preda amplasamentului necesar construirii acestora.

Reprezentanţii UTI susţin că nu au putut să realizeze proiectul, cădirile nefiind îndepărtate nici după 7 ani. UTI a cerut anul trecut şi rezilierea parţială a contractului.


"Consiliul Județean Cluj şi Aeroportul Internaţional Avram Iancu nu au pus la dispoziția UTI amplasamentele necesare execuției parkingului auto etajat şi a hotelului la mai bine de şapte ani de la data semnării actul adițional nr. 1 prin care obligația UTI de construire a celor două obiective s-a suspendat până la data predării amplasamentului necesar construirii acestuia. Urmare a acestei situații, UTI a declanşat procedura rezoluţiunii parţiale a contractului, ȋn ceea ce privește obligația de construire a parkingului supraetajat şi a hotelului, emițând o notificarea de reziliere parţială a contractului înregistrată la CJ Cluj în 31 august 2016", arătau reprezentații firmei.

Suspendarea obligaţiei SC UTI Parking & Hotel Management S.R.L. de construire a parkingului etajat a fost determinată de existenţa pe amplasamentul atribuit în vederea edificării parkingului, a mai multor imobile care asigurau desfăşurarea activităţii Direcţiei Generale a Vămii, a Unităţii Speciale de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a unor societăţi care realizau activităţi conexe aviaţiei, generatoare de venituri pentru Aeroport, în temeiul unor contracte de locaţiune încheiate pentru o perioadă de cinci ani, respectiv până în anul 2016.


În ceea ce privește construirea hotelului de 4 stele, Consiliul Județean nu a putut preda amplasamentul din cauza existenței unui litigiu între judeţul Cluj şi SC Aviatrans SRL asupra terenului pe care urma să se facă accesul la hotel.

SC UTI Parking & Hotel Management S.R.L. s-a angajat să construiască un parking auto suprateran cu o capacitate de 1.470 de locuri de parcare şi o suprafaţă construită desfăşurată de 37.800 de metri pătraţi. De asemenea, firma s-a obligat să realizeze şi o extindere a parcării existente la o capacitate minimă de 530 de locuri de parcare, în suprafaţă de circa 17.550 de metri pătraţi, lucrare deja executată şi dată în folosinţă încă din anul 2011, şi pentru care Consiliului Judeţean Cluj percepe o redevenţă totală anuală pentru exploatare în sumă de 66.250 de euro.