Actualitate
Beat și fără permis, a produs un accident pe strada Republicii
Miercuri seara, când majoritatea clujenilor erau în centrul orașului și sărbătoreau Unirea, un bărbat din județul Călărași conducea beat și fără permis, reușind să producă și un accident.
La data de 24.01.2018, în jurul orei 21:45, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat un bărbat de 32 ani, din Lehliu Gara, jud. Călărași, care, în timp ce conducea autovehiculul pe str. Republicii spre str. Observatorului din Cluj-Napoca, a fost implicat într-un accident de circulatie soldat cu pagube material. Acesta nu poseda permis de conducere şi era sub influenţa băuturilor alcoolice.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.