monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un autocar plin de pasageri, implicat într-un accident rutier

În această dimineață, un autocar în care se aflau zeci de persoane a fost lovit în plin de un șofer care nu i-a acordat prioritate.

„Conform primelor informații, în jurul orei 9:00, conducătorul unui autoturism ar fi pătruns pe strada Clujului fără să acorde prioritate de trecere unui autocar, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, ambele autovehicule au pătruns pe sensul opus de mers. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autoturismului, un bărbat în vârstă de 62 de ani din județul Alba. În autocar se aflau în jur de 30 de persoane, fiind o cursă regulată pe ruta Câmpia Turzii-Cluj-Napoca, dar nu au fost înregistrate victime.

Bărbatu de 62 de ani a fost transportat la spital la Turda pentru îngrijiri medicale. Acesta ar fi ieșit de la o spălătorie auto din zonă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.