monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Probleme cu construcţia podului de peste Someş care leagă două autostrăzi din Cluj - VIDEO

Există mari şanse ca podul de peste Someş, un ciot de 0,766 km care trebuie să conecteze Autostrada A3 Gilău-Câmpia Turzii de "muzeul" de autostradă Gilău-Nădășelu, segment deja finalizat din luna noiembrie 2017, să nu fie gata la timp.

Constructorul (Tirrena Scavi) a primit ordin de începere pe 27 octombrie 2017 și a început lucrările.

Termenul contractual pentru finalizare este final de august 2018.


“Însă acest termen nu va fi respectat dacă nu se predă amplasamentul, în cel mai scurt timp, pentru canalul Someșul Mic, astfel încât constructorul să poată începe execuția celor 4 pile din pereul canalului (câte două pentru fiecare mal). Cerem responsabililor să facă urgent toate demersurile birocratice necesare astfel încât să se semneze contractul dintre CNAIR și Hidroelectrica privind plata despăgubirilor către producătorul de energie aferente zilelor în care canalul va fi închis pentru execuția podului. Din informațiile pe care le avem în acest moment, costurile se ridică la aproximativ 50.000 euro pentru fiecare zi în care acest canal este închis”, susţine Asociaţia Pro Infrastructură.

Membrii Asociaţiei mai spun că “dacă nu se semnează urgent acest act și dacă nu se predă amplasamentul către Tirrena Scavi cel târziu în luna februarie, există șanse mari ca proiectul să nu fie gata în august. Mai mult, constructorul probabil că va face claim (revendicare), cerând (pe bună dreptate) bani și timp în plus pentru că nu i-a fost permisă execuția pilelor, pas esențial (aflat pe drumul critic) pentru finalizarea podului în 6 luni de zile”.


”Ultimele informații primite arată un cost de aproximativ 10.000 euro (obținut în urma negocierilor) acordat de către CNAIR companiei Hidroelectrica pentru fiecare zi în care canalul va fi închis”, mai spune API.