Ziua mondiala Braille

Louis Braille, născut la Coupvray, în 1809, și-a pierdut vederea la vârsta de trei ani, în urma unui accident. Remarcându-se prin rezultate foarte bune la învățătură, în ciuda handicapului său, a primit o bursă de la un nobil local, ajungând astfel la Școala pentru nevăzători din Paris a lui Valentin Hauy. Valentin Hauy a fost primul care a folosit metoda ștanțării hârtiei ca modalitate de a citi folosită de nevăzători. Metoda lui se baza pe reproducerea în relief a literelor obișnuite. Era o metodă greoaie și nu permitea scrierea de mână.

La Paris, a aflat despre căpitanul de artilerie Barbier de la Serre, care, pentru trimiterea de mesaje secrete, folosea un sistem pe care-l numea ”scriere pe timp de noapte”. Sistemul consta în puncte imprimate pe carton. Deși părea complicat, Louis Braille l-a preluat și a început să exerseze. Așa a apărut alfabetul cu puncte în relief, folosit și în prezent de nevăzători. Alfabetul Braille folosește 6 puncte pentru 63 de semne (litere, sunete, semne, cifre, note muzicale). În 1847, a fost pus la punct tiparul Braille, cu ajutorul căruia puteau fi tipărite cărți pentru nevăzători. Louis Braille a murit la 6 ianuarie 1852, la Paris. În 1878, cu ocazia unui congres internațional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învățare a cititului pentru copiii nevăzători. Pentru meritele sale, Louis Braille a primit din partea guvernului francez Ordinul Legiunii de Onoare. În ultimii ani, alfabetul Braille a început să folosit în cadrul celor mai recente tehnologii, precum elemente de software și hardware. Astfel, programul Duxbury DBT este conceput pentru a traduce un text imprimat în limbaj Braille și invers, având disponibile peste 100 de limbi. Pe de altă parte, monitorul standard poate fi înlocuit, de către un nevăzător, de un așa-numit ”terminal braille”, care poate transforma textul din forma electronic în limbaj Braille.

Conform site-ului Asociației Nevăzătorilor din România, http://anvr.ro/, prima revistă pentru nevăzători apărută în România s-a numit Vatra Luminoasă. A fost tipărită, în scriere obișnuită, între 1908 și 1909, sub conducerea jurnalistului Virgil Dărescu. Însă prima publicație în limbaj Braille din țara noastră, intitulată simplu Revista braille, datează din 1926. Tipărită la Paris, a fost expediată în România până în anul 1933, când și-a încetat existența. La 4 aprilie 1954, a ieșit de sub tipar o nouă publicație destinată preponderent persoanelor cu vedere deficitară. S-a numit Viața Nouă, inspirată fiind de revista sovietică Novaia Jinsi. În 1990, numele i-a fost schimbat în Litera noastră. Cei peste 40.000 de nevăzători cu handicap grav din România beneficiază de cărți în alfabet punctiform apărute la Tipografia Braille, singura de acest fel din țară. În ultimii ani, pe lângă imprimarea manuală, pe ambele fețe ale hârtiei, tipografia poate produce cărți și prin tipărire computerizată.