monitorulcj.ro Menu
Actualitate

De la 1 ianuarie s-au schimbat banii. Cum arată bancnotele puse în circulaţie de BNR

BNR a pus în circulaţie, începând cu 1 ianuarie 2018, bancnote şi monede cu noua stemă a ţării, care include coroana pe capul acvilei de aur.

Bancnotele cu noua stemă vor avea înscrisă pe avers data de "1 ianuarie 2018".

Toate celelalte elemente grafice ale bancnotelor şi monedelor cu noua stemă, caracteristicile acestora, precum şi elementele de siguranţă vor fi aceleaşi cu ale celor aflate în circulaţie, precizează comunicatul.


"Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan", prevede legea emisă în luna iulie 2016, act normativ care are obligă autorităţile publice să facă această modificare în stemele şi sigiile existente, până la data de 31 decembrie 2018.

Bancnotele şi monedele cu noua stemă vor fi lansate în circulaţie în mod eşalonat.


Pentru principele Carol I s-a confecţionat o coroană din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului de independenţă din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp.

"Coroana de oţel a României a fost confecţionată la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii din Bucureşti. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea «Trecerea Dunării». Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în octombrie 1922", potrivit Muzeului de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), informează Mediafax.