Actualitate
UPDATE La un pas de TRAGEDIE. Un şofer a scăpat ca prin urechile acului, după ce maşina sa a fost lovită de tren FOTO
Un accident a avut loc sâmbătă după amiază în localitatea Jucu din judeţul Cluj. Şoferul unui autoturism a scăpat ca prin urechile acului, cu răni uşoare, după ce maşina sa a fost acroşată de tren.
UPDATE
-„Este vorba de un conducător auto de 32 de ani din comuna Apahida care nu a respectat semnificaţia indicatorului de oprire la trecerea la nivel cu calea ferată”, au precizat, la rândul lor, reprezentanţii IPJ Cluj.
-------------------------------------------
Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj, un tren a acroşat un autoturism şi din fericire nu au fost persoane decedate. Intervenţia a fost minimă nefiind nevoie de descarcerare.
“Persoana care era la volanul autoturismului, în momentul în care colegii au ajuns la locul accidentului, era în afara autoturismului şi era conştientă. Este vorba de un bărbat de 32 de ani, care a fost rănit foarte uşor, având escoriaţii la cap şi contuzii la umăr. A fost transportat la spital de către SMURD Cluj, pentru siguranţă”, au declarat reprezentanţii ISU Cluj.