monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Programul de lucru cu publicul și modalitățile de plată pentru taxe și impozite locale

Prima zi de lucru cu publicul în anul 2018 este 3 ianuarie, începând cu ora 8.00 la Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moţilor nr. 7 şi la primăriile de cartier Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Iris, Mărăşti, Gheorgheni şi Someşeni.

În data de 4 ianuarie 2018, ghișeele Centrului de  Informare pentru Cetățeni vor fi deschise de la ora 08.30, fiind astfel reluat programul normal de lucru.

În perioada 23.12.2017-26.12.2017, respectiv 30.12.2017-02.01.2018, Direcția de Evidență a Persoanelor NU asigură program cu publicul.


Serviciul stare civilă asigură program cu publicul, în perioadele 23.12.2017-26.12.2017, respectiv 30.12.2017-02.01.2018, după cum urmează:

• 23.12.2017- se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 8.30-13.30;


• 24.12. 2017- se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 8.30-12.30;

• 25.12.2017- nu se asigură program;


• 26.12.2017 - se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 8.30-12.30;

• 30.12.2017- se asigură program la „Compartimentul decese”  în intervalul 8.30-13.30;


• 31.12.2017- se asigură program la  „Compartimentul decese”în intervalul 8.30-12.30;

• 01.01.2018- nu se asigură program;


• 02.01.2018-se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 8.30-12.30.

 

Căsătoriile anterior programate vor fi oficiate.

Zilele de 27, 28, 29.12.2017 sunt zile cu program normal în cadrul tuturor compartimentelor Direcției de Evidență a persoanelor.

În perioada 3 – 5 ianuarie 2018, activitatea de la ghişeele instituţiei din Piața Unirii nr. 1 de încasare a taxelor şi impozitelor locale şi de eliberare a certificatelor de atestare fiscală va fi întreruptă, datorită operaţiunilor necesare închiderii anului fiscal 2017 și deschiderii anului fiscal 2018.

În zilele de 3, 4 şi 5 ianuarie 2018 se vor putea achita doar taxele de liberă trecere, de urbanism, de evidenţă a populaţiei, judiciare şi extrajuridiciare de timbru, rate, chirii, locuinţe şi teren, precum şi amenzile, la ghişeele Centrului de Informare pentru Cetățeni, de pe strada Moţilor nr. 7 şi la primăriile de cartier.

Programul de încasare a impozitelor şi taxelor, ratelor și chiriilor va fi reluat începând de luni, 8 ianuarie 2018, la toate ghișeele instituției (Piața Unirii nr. 1, Moţilor nr. 7 şi la primăriile de cartier).

Solicitările de acordare a facilităților la plata impozitului/taxei pe clădiri/teren (scutiri şi/sau reduceri) pentru anul 2018, însoțite de documentele justificative (emise până la data de 31 decembrie 2017) se depun până la data de 31.03.2018.

În perioada 29.12.2017 – 02.01.2018, amenzile şi autorizaţiile de liberă trecere se vor putea achita și online. Contribuabilii persoane fizice şi juridice pot solicita înregistrarea ca utilizator al sistemului electronic de încasare a impozitelor şi taxelor locale. Informaţii privind procedura şi actele necesare se găsesc pe site-ul primăriei www.primariaclujnapoca.ro, secţiunea Taxe şi impozite.

Până în prezent, la Cluj-Napoca, impozitele locale pe anul 2017 au fost achitate în proporție de aproximativ 81% de persoanele fizice, de la care s-a încasat suma de 38.106.962 lei și de aproximativ 91% de persoanele juridice, contribuția acestora însumând 63.497.586 lei.