Actualitate
Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri
Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, în special dimineaţa şi noaptea, în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.
În ţară, vor fi înnorări în vest, centru şi nord, unde mai ales spre seară şi noaptea va ninge, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil, iar precipitaţiile se vor semnala numai cu totul izolat. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, unde va spulbera zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 4 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade.
Vineri, vremea va deveni normală termic în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi noros în vest, centru şi nord, unde se vor semnala precipitaţii pe arii mai extinse seara şi noaptea, iar în rest înnorările vor fi temporare şi precipitaţiile izolate. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte în regiunile vestice şi predominant ninsori în celelalte zone. Pe spaţii mici vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, iar pe crestele montane va sufla tare viscolind sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 1 grad. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţă.