Poetul din Bonțida devenit viral pe Facebook. Cum a reuşit să atragă sute de mii de români.

Sandu Cătinean a declarat că fiorul său poetic s-a născut în comuna Bonţida, judeţul Cluj, unde familia sa, care provenea din Braşov, s-a mutat în 1962.

”Aveam cinci ani atunci. La şcoala din Bonţida am învăţat să citesc şi să scriu şi de atunci nu am mai lăsat cărţile din mână, aşa drag îmi era de ele. A fost ceva instinctiv. De aici mi-am luat supranumele poetic «Sandu Cătinean din Bonţida». Din clasa a II-a mi-am făcut prima fişă la biblioteca şcolii din sat, pentru că acasă nu aveam cărţi. Familia mea era una simplă, de ţărani, nu una de intelectuali. Am început să citesc foarte mult, dar problema era că neglijam cărţile de şcoală. Norocul meu a fost că mi-a dat Dumnezeu minte bună şi învăţam rapid lecţiile, dar citeam tot timpul, tot ce vedeam citeam şi aşa am ajuns să îmi creez o psihologie personală, care era diferită de a celor din jur, şi şă visez la lucruri frumoase care nu existau în jurul meu”, a povestit Cătinean, citat de Mediafax.

Primele sale încercări poetice au apărut în perioada liceului, când citea mult din clasicii ruşi, dar şi filosofie greacă antică, istorie, astfel că şi-a format, singur, o bază culturală.

”Am început cu poezie de dragoste, adolescent fiind, mă adresam iubitei în versuri. Era o fată care ştia că iubesc foarte tare poezia şi care mi-a făcut cadou două volume de Eminescu, un volum pentru mine, unul care a rămas la ea. Iar când i-am dedicat o poezie m-a întrebat de unde am copiat-o. Semăna cu a lui Eminescu, dar am compus-o eu”, îşi aminteşte poetul.

Debutul editorial a venit târziu, abia în 2009, la 52 de ani, cu volumul ”Pe malul Someşului Mic”, din cauza vieţii sale complicate, cu două divorţuri la activ, cu o fiică minoră pe care trebuia să o crească singur, după care s-a simţit liber să scrie şi să publice.

”Am tot adunat poezii de-a lungul anilor şi scriam pe unde apucam. Am aproape 1.300 de poezii scrise. Mi-am format stilul de a compune mental oriunde şi când vorbeam cu oamenii. Aveam ideile în cap şi mă trezeam noaptea şi scriam, ajungând obosit uneori la serviciu. Ţineam minte ideile, esenţele, nu am făcut efortul de a înmagazina versuri pentru că, o dată ce ai talentul creativ, forma venea ulterior, sunt poezii clasice. Mi-am format un stil, astfel că îmi recunosc fiecare vers dacă îl văd undeva. Am publicat până acum 13 volume de poezie şi mai am unul în pregătire pentru anul viitor, dar şi un roman şi o culegere de eseuri. Lumea cumpără cărţile mele, am cititori fervenţi care comandă din SUA, din Marea Britanie şi Canada, îşi fac colecţie din toate volumele”, spune poetul.

Acesta şi-a exprimat convingerea că dacă nu ar fi existat Facebook şi internetul nu devenea atât de cunoscut la nivel naţional şi internaţional.

”Eu folosesc deliberat cuvintele tari în poeziile mele, pentru că este atât de cruntă realitatea, încât nu mai poţi vorbi voalat şi ar fi o impietate asupra adevărului şi dreptăţii să folosesc cuvinte uşoare, academice. Realitatea din societatea românească este atât de cruntă încât nu mai merge să explici cu frumosul. Efectiv suntem într-un impas atât de grav încât se poate ajunge la război civil. Pe mine internetul m-a ajutat foarte tare pentru că am găsit aici o tribună liberă unde sunt liber să postez ce vrea conştiinţa mea, sufletul meu, nu ce vrea unul sau altul. Unii mă urăsc teribil din această cauză. Nefiind nevoit în mediul virtual să dau socoteală cuiva, să cer acordul cuiva, este benefic. Eu am pus public totul, pe mine poporul m-a făcut poet şi mi-a recunoscut valoarea, asta este realitatea”, explică Sandu Cătinean.

Poetul din Bonţida şi-a creat o pagină pe Facebook unde îşi postează poeziile, cea mai cunoscută dintre acestea, ”Un ţăran către aleşi”, adunând peste 10.000 de like-uri şi peste 300.000 de vizualizări.

”Sunt sute de mii de oameni care mă citesc, poate milioane. Printre ei şi oameni din străinătate care au învăţat limba română şi care m-au avertizat că am grijă să nu o păţesc. Eu nu scriu punctual poezie despre un manifest, despre o persoană, scriu despre tipologii. Mă inspiră o persoană sau un eveniment, dar nu scriu subiectiv. Când vorbesc despre clasa politică, eu nu acuz un partid sau altul, pentru că în toate partidele au acces unii nemernici”, adaugă acesta.

Sandu Cătinean visa să ajungă procuror, dar a devenit grefier la Judecătoria Gherla de unde s-a şi pensionat în vara acestui an, având acum mai mult timp să se dedice operei sale literare şi să continue să urmărească situaţia din România.

”În momentul de faţă, unii vor să dea impresia că sunt cineva deşi sunt, de fapt, nulităţi, de aceea s-au inversat valorile în societate. Din punct de vedere moral, am regresat urât ca naţiune. Delaţiunea este în floare în România, non-valorile sunt promovate. Poezia pe care o scriu, cu tentă patriotică, mai naţionalistă, critică la adresa unor oameni de carton, aşa o simt, nu fac formal nimic. Nu scriu poezie încifrată, ultramodernistă, ci scriu poezie profundă, folosind cuvinte obişnuite, normale, pe înţelesul oamenilor. Nu este tocmai o poezie populară, iar cine este atent să o studieze va constata că într-o expresie, într-o frază scurtă aduc argumente din înţelepciunea populară veche care conţine o întreagă filosofie de viaţă. Este o esenţă şi de aceea am devenit eu un om al esenţelor. Eu nu iubesc formalismul, iar unora comportamentul meu li se pare o ofensă, o sfidare”, spune poetul.

Sandu Cătinean se pregăteşte să lanseze anul viitor un CD cu muzică patriotică împreună cu o artistă de muzică populară.

„Un ţăran, către aleşi”

Acuma că ne-aţi despuiat, şi ne-aţi vândut către străini
iar Ţara noastră-aţi confiscat, şi ne trataţi ca şi pe câini
acuma, vreau să spun ce simt, când văd că nu vă săturaţi
şi din stăpâni ai Ţării-acestea, la Occident suntem argaţi
Ficioarele ne-au fost icoane, ce le-nrămam de sărbători
iar voi, ni le-aţi făcut cadâne, prin case pline de orori ;
feciorii dragi, şi nalţi ca brazii, acum sunt vite de povară
şi robotesc prin lumea largă, de parcă nu au loc în Ţară ;
Femeile ne stau ciopor, şi-s duse în Apus, drept sclave
iar peste camp, scaieţii goi, hrănesc doar vitele bolnave ;
iar noi, ţărani din tată-n fiu, care hrăneam cândva popoare
privim la lună, uneori, neputincioşi, cum Ţara moare…
Iar voi?… veniţi la noi, la sate, din patru-n patru ani, smeriţi
şi ne priviţi cu milă mare, dar pentru voturi, ne minţiţi
şi ne promiteţi mângâiere, şi viaţă plină de huzur
dar după ce luaţi puterea, de-ai noşti ţărani, vă doare-n cur…
Decât al Ţării grâu curat, să-l plămădim în pâine caldă
mai bine adunaţi arginţi, iar Ţara poate să şi ardă
căci hrana ne-o aduc streinii, în vase bine ambalate
iar din avutul nostru dacic, aceştia şi-au făcut palate…
Noi tot răbdăm, şi ne hrănim, cu guma lor de mestecat
că se topeau de ciudă toţi, când noi mâncam doar grâu curat…
şi ne-nţolesc cu haine scumpe, ce stau pe noi ca pe strigoi
-mai bine am muri-n ţărână, cum am venit pe lume… goi…
Că umiliţi suntem acuma, de parcă noi suntem străini
iar Ţara asta-i raiul vostru, aleşi nemernici, şi haini
Copii născuţi din mame reci, şi taţi, ce nu v-au alintat
voi nu vedeţi cum arde Ţara, că nu mai e nici de furat ?…
Că ne-aţi furat tot ce-am avut, şi ce-am muncit de generaţii
şi din ţărani, şi oameni demni, suntem mai rău decât argaţii…
Acum că ne-a ajuns cuţitul, din rărunchi şi pân la gât
Eu, ţăran, şi fiu din ţarini, vă voi spune doar atât :
Să ne daţi la toţi argintul, aurul, şi ce-aţi furat
şi ne-om face noi ”palatul”, pe un vârf de deal, curat
Să ne daţi la toţi trecutul, şi ţărani ce-aţi îngropat
şi ne-om face iarăşi viaţa, chiar de n-om avea ”palat”
Daţi-ne iar demnitatea de-a fi cei ce-am fost cândva
şi… plecaţi în lumea largă, că noi… nu v-om căuta...