Actualitate
SURPRIZĂ de final de an. SE SCUMPEȘTE GUNOIUL. Primăria Cluj MODIFICĂ tarifele pentru salubrizarea menajeră
Tarifele de salubrizare vor crește în municipiul Cluj-Napoca. Colectarea deșeurilor este în sarcina companiilor de salubritate Brantner-Vereș și Rosal Grup. Contractele acestora expiră în mai puțin de un an.
Pe raza municipiului Cluj-Napoca activitatea de salubrizare menajeră este prestată de SC Rosal Grup SA şi SC Brantner Vereş SA în baza unor contracte valabile până în octombrie 2018.
Consilierii locali vor decide marți, într-o ședință extraordinară modificarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare menajeră.
Potrivit referatului de aprobare, “tarifele de salubrizare au fost aprobate de Consiliul Local acestea fiind ajustate ulterior prin indexarea cu indicele de inflaţie”.
Reprezentanţii Primăriei spun că cele două companii au înaintat mai multe adrese prin care au solicitat modificarea tarifelor, iar Comisia din cadrul Primăriei a avizat favorabil următoarele tarife:
Precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri municipale sortate
persoane fizice: 6,03 lei/persoană/lună fără TVA – 7.18 lei/persoană/lună TVA inclus
agenţi economici/instituţii publice: 37.91 lei/mc fără TVA – 45.11 lei/mc TVA inclus
colectare, transport, depozitare şi valorificare deşeuri luminoase de mobilier
persoane fizice: 11.88 lei/mc fără TVA – 14.14 lei/mc TVA inclus
agenţi economici/instituţii publice: 22.26 lei/mc fără TVA – 26.49 lei-mc TVA inclus
colectare, transport, depozitare deşeuri rezultate din activităţi de construcţii şi demolări
persoane fizice: 21.29 lei/mc fără TVA – 25.34 lei/mc TVA inclus
agenţi economici/instituţii publice: 30.96 lei/mc fără TVA - 36.84 lei/mc TVA inclus
În prezent, tarifele sunt:
Precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri municipale sortate
Persoane fizice: 6.53 lei lei/persoană/lună TVA inclus
Agenţi economici/instituţii publice: 41.36 lei/mc TVA inclus