monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nabucco, un spectacol-eveniment cu distribuție internațională, la Opera Națională din Cluj

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca invită clujenii luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, la o reprezentație excepțională a spectacolului de operă ”Nabucco”, de Giuseppe Verdi.

Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.

O reverie despre libertate, pe care însuși Verdi o numea ”inegalabila operă” prin care cariera sa artistică avea să înceapă cu adevărat, ”Nabucco” este  una dintre cele mai longevive și apreciate creații din istoria lirică universală, având valențe spirituale deosebite. 


Povestea legendară despre iubire, putere și umilință a fost inspirată din relatările biblice despre Nabucodonosor, regele Babilonului din secolul XII î.Chr., partiturile verdiene având la bază libretul istoric al lui Temistocle Solera.

Inițial numită ”Nabucodonosor”, opera lui Verdi abordează povestea sclaviei, înfrângerea și exilul evreilor în Babilon sub teroarea regelui nemilos. Premiera absolută a operei din anul 1842, la Scala di Milano, a răscolit publicul prin tema abordată și realismul cu care a fost redată, spectatorii săi interpretând-o precum un subtil îndemn la luptă împotriva austriecilor, pe atunci dominatori ai nordului Italiei. Verdi devenise, astfel, imediat după premieră, un inițiator și lider de suflet în lupta pentru libertate, opera sa un laitmotiv iar celebra interpretare corală ”Corul slavilor evrei” (celebrul Va pensiero) a primit statutul unui imn național.


Capodopera verdiană a fost îndelung aplaudată și pe scena clujeană cu ocazia recentei sale premiere montată la Opera Națională Română din Cluj în luna mai 2016, urmată de o reprezentație extraordinară în aer liber ce încheia stagiunea acelui an, impresionând mii de spectatori prezenți în Piața Unirii. Viitoarele reprezentații ”Nabucco” au înregistrat un succes la fel de rezonant, demonstrând cu fiecare ocazie popularitatea inegalabilă a capodoperei verdiene.

Luni, 11 decembrie 2017, publicul clujean se va bucura de un spectacol memorabil, onorat de invitații de renume mondial: soprana de origine sârbă Dragana Radaković , aclamată atât pe scenele europene, cât și la celebra Sydney Opera din Australia –revine la Cluj în rolul Abigaille, interpretat și cu ocazia premierei spectacolului din anul 2016; baritonul Sebastian Cătană, un nume celebru al Metropolitan Opera din New York și solist cu o carieră impresionantă în domeniul artei lirice internaționale – pășește acum pentru prima dată pe scena lirică a orașului natal în rolul principal Nabucco,  închinând acest spectacol părinților săi, soprana Emilia Cătană și baritonul Vasile Cătană, reputați prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca - și basul Marius Boloș,  solist remarcabil al Operei Naționale București, apreciat cu numeroase premii la concursuri lirice naționale și internaționale, în rolul Zaccaria. 


Le vor fi alături soliștii Operei Naționale Române din Cluj: Cristian Mogoșan, Liza Kadelnik, Cristian Hodrea, Eusebiu Huțan, Larisa Ștefan, acompaniați de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflați sub bagheta dirijorului David Crescenzi. 

Biletele spectacolului pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau online.