Actualitate
O familie a ajuns la spitalul din Dej, în urma unui accident în Mănășturel VIDEO
Un accident de circulație, soldat cu trei victime, a avut loc ieri, în jurul orei 12, pe DN17, la intrare în localitatea Mănășturel.
Potrivit dej24.ro, un bărbat aflat la volanul unui autoturism marca Audi înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, care circula dinspre Dej înspre Bistrița, a pierdut controlul mașinii, a părăsit partea carosabilă – după ce a distrus un parapet metalic – și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.
Șoferul, soția sa și copilul lor au fost răniți. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje de prim-ajutor – o ambulanță și un SMURD – și polițiștii.
Victimele au primit îngrijiri medicale în autosanitare, iar apoi au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Conform medicului Mariana Baciu din cadrul Ambulanței Dej, cei trei răniți au suferit traumatisme cranio-cerebrale și leziuni, însă viața nu le este pusă în pericol.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul din Mănășturel.