monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PROTESTE la CLUJ. În PIAŢA UNIRII, printre colinde de Crăciun S-AU CERUT DEMISII

Peste 1.500 de clujeni au ieşit, duminică, în stradă, unde au strigat ”Demisia” în centrul oraşului, unde este şi Târgul de Crăciun şi se aud şi colinde. Manifestanţii au scandat mesaje antiguvernamentale şi împotriva legilor justiţiei.

Peste 1.500 de persoane protestează duminică seara în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca unde s-a deschis Târgul de Crăciun, acestea scandând "Dragnea nu uita România nu-i a ta" şi "Demisia" în timp ce în altă parte se aud colinde şi se citesc poveşti cu Moş Crăciun.

Protestatarii s-au adunat duminică seara în jurul orei 18 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca chiar în interiorul Târgului de Crăciun. Ei au bannere şi afişe cu mesaje precum "Noi suntem statul paralel, Dragnea nu ai viză în el", "Toţi pentru justiţie", "Vă jucaţi cu focul, curând mămăliga va exploda", "Curaj DNA vino şi îi ia" şi scandează "Nu vrem să fim conduşi de hoţi", "Parlament penal marş la tribunal", "Dragnea şi Tudorel sunteţi statul paralel", "Dragnea nu uita România nu-i a ta", "Hoţii la răcoare nu la guvernare", "Tăriceanu şobolanul", "Demisia" .


În timp ce într-o parte a pieţei se protestează, în altă parte se cântă colinde şi se citesc poveşti despre Moş Crăciun.

Protestatarii vor merge şi în marş prin centrul oraşului.