monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A ajuns după gratii pentru 15 lei. Un minor de 16 ani a tâlhărit o femeie pe strada Fabricii

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea unei tâlhării. Ulterior, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

foto arhiva

La data de 19 noiembrie, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale, a fost identificat și reținut un tânăr, de 16 ani, din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea unei tâlhării.

Conform cercetărilor efectuate, la data de 18 noiembrie, în jurul orei 18:20, cel în cauză, în timp ce se afla pe strada Fabricii, din Cluj-Napoca, i-ar fi smuls geanta unei femei, de 60 de ani, din Cluj-Napoca, moment în care aceasta s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, suferind leziuni.


Polițiștii care s-au deplasat la locul evenimentului au efectuat verificări în zonă și au găsit geanta femeii, care conținea toate bunurile descrise de persoana vătămată, mai puțin suma de 15 lei.

Ulterior măsurii reținerii pentru 24 de ore, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.