monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cresc taxele şi impozitele locale în Cluj-Napoca din 2018?

După revoluţia fiscală anunţată de premierul Tudose, bugetul Clujului va pierde 30 de milioane de euro, adică o treime din bugetul de investiții, susține primarul Emil Boc. În aceste condiţii se pune problema dacă Primăria Cluj-Napoca va creşte în 2018 taxele şi impozitele locale?

Viceprimarul Dan Tarcea recunoaşte că s-au purtat discuţii în sensul majorării taxelor şi impozitelor locale, fără a se lua o decizie în acest sens. Deocamdată.

“Prin această revoluţie fiscală pierdem între 26 şi 30 de milioane de euro. Practic, Guvernul va colecta mai mulţi bani de la populaţie şi îi va folosi discreţionar pentru clientela de partid. Asta este concluzia la care am ajuns. Altfel, nu văd nicio logică prin care să fie văduvite autorităţile publice locale. Practic, prin aceste măsuri sunt penalizaţi primarii care şi-au făcut datoria, care au atras investiţii în oraşul lor, care au gândit soluţii pe termen mediu şi lung pentru investitori. Ca şi ordin de mărime, 30 de milioane de euro înseamnă o sală polivalentă pe an. Este o centralizare mascată. În loc să-şi dea posibilitatea ţie ca autoritate publică să te dezvolţi, banii se duc în coşul comun care vor fi redistribuiţi după cum doreşte un individ sau altul. Ceea ce nu este în regulă. Sigur că da, ne gândim la acest lucru de a creşte taxele şi impozitele locale pentru că trebuie cumva să contrabalansăm această creştere. Încă nu avem toate datele. Nu ştim dacă se va mări salariul minim pe economie sau nu. Nu e nimic clar”, a spus Tarcea, la un post de radio.


Viceprimarul mai spune că investiţii de zeci de milioane de euro sunt acum în pericol.

“Cea mai mare plagă pentru economia românească este lipsa de predictibilitate. Avem proiecte multianuale care sunt puse în pericol. Avem investiţii foarte mari programate pentru anul viitor, strada Bună Ziua care costă 10 milioane de euro, centura metropolitană, exproprieri la partea de conexiuni la această centură, facerea legăturilor cu centura metropolitană, discutăm despre Centrul Cultural Transilvania. Discutăm de investiţii de zeci de milioane de euro, de investiţii în pericol din cauza inconştienţei acestei guvernări. Nu înţeleg cum având o asemenea creştere economică, să faci asemenea gafe ca să destabilizezi toate unităţile administrativ teritoriale. O decizie clară nu o putem lua pentru că nu avem toate datele. Noi nu ne dorim să punem o povară suplimentară pe clujeni. Cu toată că prim ministrul ne-a sugerat acest lucru. Noi nu-l dorim. Benzina s-a scumpit, electricitatea, gazele, mâncarea, ori dacă noi venim cu o taxă suplimentară nu va fi cel mai fericit lucru pentru clujeni”, a mai spus acesta.


La rândul său, primarul Emil Boc spune că nu a decis deocamdată care investiții vor fi tăiate de pe lista primăriei.

”Acești bani sunt necesari comunității tocmai pentru a se dezvolta și a atrage și mai mulți bani pentru bugetul central. Ne diminuează șansele noastre de dezvoltare. Ce înseamnă asta la Cluj? Noi, la bugetul pe 2018, va trebui să tăiem 30 de milioane de euro de peste tot, din investiții, din alte proiecte. Noi pierdem 10% din bani, pentru că bugetul Clujului este de 300 de milioane. Noi pierdem cam o treime din bugetul de investiții a Clujului. Pierdem o șansă importantă de a continua multe proiecte de investiții care, fie vor fi eliminate, fie vor fi cu frâna trasă. E o lovitură foarte puternică și fără precedent, de o asemenea amploare în ceea ce înseamnă devalizarea bugetelor locale în favoarea guvernului central. Clujul va suferi o tăiere de dezvoltare cu 30% a proiectelor, a politicilor publice. Încă nu am pus degetul pe rană să vedem unde. Oriunde este posibil. Din cotele defalcate din impozitul pe venit de 16% poți plăti orice, de la bursele elevilor până la lărgirea străzii Bună Ziua”, spunea în urmă cu câteva zile Boc.