monitorulcj.ro Menu
Actualitate

5 olteni au furat mai multe bijuterii în Cluj și s-au dat de gol în cel mai stupid mod posibil

Cinci olteni, care au reușit să fure mai multe bijuterii, au fost reținuți de polițiști pentru furt calificat.

La data de 8 noiembrie, în jurul orei 10:00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au depistat în trafic un autoturism, înmatriculat în Bulgaria, despre care se dețineau date că ar fi fost folosit  pentru comiterea unor furturi din locuințe prin escaladare și efracție pe raza municipiului Cluj-Napoca.

"Autoturismul a fost urmărit de către poliţişti de pe strada Dorobanților până pe strada Banatului din Cluj-Napoca, unde acesta s-a oprit voluntar. Cu ocazia legitimării, poliţiştii au identificat în interiorul autoturismului cinci persoane, doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste între 25-31 ani, din municipiul Craiova, jud. Dolj, acestea fiind conduse la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca, pentru continuarea cercetărilor. În momentul coborârii din autoturism, uneia dintre femei i-a căzut o verighetă din metal de culoare galbenă, ridicată de către poliţişti", spun reprezentanții IPJ Cluj.


În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că la data de 8 noiembrie, în intervalul orar 07:00-11:00, persoane necunoscute, au pătruns prin efracție într-o locuința din Cluj-Napoca, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur.

"La efectuarea percheziţiei autoturismului în cauză, poliţiştii au găsit în interior, ascuns sub bancheta din spate, un inel, asemenător celui căzut femeii, stabilindu-se că  cele două inele au fost sustrase din locuința amintită mai sus. Poliţiştii au mai descoperit alte bijuterii pe un teren viran din apropierea locului unde a fost interceptat autoturismul, stabilindu-se că și acestea au fost sustrase din aceeași locuință, fiind abandonate de către suspecţi", au mai spus polițiștii.


Cei cinci sunt cercetați pentru furt calificat, fiind reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu propunere de arestare preventivă.