monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pensionarii au ajuns să conteste “cheful” lui Boc. “O risipă şi un furt cum n-am mai văzut”

De ani buni, Primăria municipiului Cluj-Napoca alocă câte 200.000 de lei pentru organizarea, în data de 1 octombrie, a Zilei Internaţionale a Vârstnicului. Banii acoperă o masă la un hotel de 4 stele pentru 2.000 de pensionari cu venituri mici din oraş.

O pensionară i-a propus viceprimarului Dan Tarcea ca acei bani să fie împărţiţi între centrele pentru vârstnici amenajate de Primărie.

“În legătură cu organizarea Zilei Pensionarului. Vă spun că aşa o risipă şi aşa se fură acolo. Ştiu sigur pentru că am fost acolo. În plus, este o harababură mare. Propunerea mea şi a mai multor persoane ar fi să se repartizeze veniturile pe centre de vârstnici şi să ne organizăm noi cum dorim şi unde dorim. Acolo nici nu ne auzeam om cu persoană. 2000 de oameni. Vă daţi seama? Ştiu că se fură. Am văzut. La o masă se puneau la 10 persoane 4 doze de bere şi o cană cu vin, iar la o altă masă, tot de 10 persoane, se puneau 10 doze de bere şi 2 căni cu vin. Chelnerii refuzau să ne servească spunând că nu fac faţă numărului mare de persoane. Dar Primăria a plătit pentru acea masă. Noi mergem acolo ca la spectacol dar nu ne putem simţi bine. Suntem persoane singure, dar nu a putut dansa un dans pentru că tot timpul au fost dansuri populare, muzică populară, care nu se poate dansa de unul singur”, i-a transmis o pensionară viceprimarului Tarcea la radio.


Tarcea a replicat că acele centre de bătrâni nu dispun de suficient spaţiu pentru organizarea unui asemenea eveniment.

“Centrele de bătrâni nu au spaţiu suficient să organizeze Ziua Pensionarului şi nu toţi pensionarii merg la centrele amenajate de Primărie. Legat de faptul că se fură sau nu se fură, e greu de cuantificat. Nu m-am ocupat de muzica de acolo, erau DJ care s-au ocupat, nu am decis noi să fie un gen de muzică sau altul”, a spus Tarcea.


Petrecerea din acest an a avut loc la un hotel de 4 stele, iar programul a durat aproximativ 3 ore. Pentru acest eveniment, Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat suma de 200.000 de lei, bani care au acoperit costurile cu meniul, de 85 de lei de persoană, şi cu onorariile a 7 artişti de muzică populară, a 2 ansambluri folclorice şi a 2 orchestre.

Petrecerile pentru pensionari au loc, an de an, la acelaşi hotel de 4 stele, unde se ţin, de asemenea, şi întrunirile PDL.


În 2013, Primăria Cluj-Napoca a alocat 119.000 lei pentru petrecerea de Ziua Vârstnicului, în 2014 a pus la bătaie 150.000 lei, iar din 2015 suma a crescut la 200.000 lei.

În 2015, meniul a fost format din gustare rece (brânză delice pe castravete, ruladă brânzeturi, roşie cherry cu gorgonzola, ruladă pui în susan, galantina pui în bacon, ruladă porc Napoca, goujon piept pui în fulgi, chifteluțe, roșie cu vinete, bruschetă cu roșie și oregano, măsline decor), piept de pui la tavă, pulpă de porc la tavă, cartofi boulanger, legume mexicane, salată de varză, tort Fantezie, cafea espresso, chifle, apă minerală, apă plată, suc Pepsi, Prigat, bere, vin, votcă, garone.