monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Exerciţiu de amploare pe Aeroportul Cluj. Autorităţile au simulat un accident aviatic cu zeci de victime – GALERIE FOTO - VIDEO

Exerciţiul a avut loc în perimetrul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, iar scenariul a constat în producerea unui accident de aviaţie civilă cu zeci de morţi şi răniţi. Autorităţile cu atribuţii în cazul unei situaţii de urgenţă pe aeroport au participat la acest exerciţiu cu forţele şi mijloacele din dotare.

Exerciţiul a fost coordonat de directorul general al Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo, şi de directorul general adjunct, Iuliu Pop.

“Exerciţiul s-a desfăşurat conform următorului scenariu: o aeronavă de tip A320-200, fiind în procesul aterizării, fuselajul şi planurile aeronavei au suferit avarii, iar aeronava s-a rupt în două bucăţi. Se zăresc coloane de fum şi sunt indicii de izbucnire a unui incendiu. La bordul aeronavei sunt 70 de pasageri, plus echipajul format din 6 persoane. Nu sunt materiale periculoase în aeronavă, iar cantitatea de combustibil la momentul aterizării este de 3 tone. Scenariul presupune că sunt 19 morţi 11 raniti grav prioritatea I, 11 răniţi grav prioritatea II şi 29 răniţi prioritatea III”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca.


 

Scopul exerciţiului a fost  de antrenare a personalului participant la intervenţie, în cazul producerii unui accident de aviaţie civilă pe aeroport.


În acest fel autorităţile au monitorizat toate activităţile pe care le implică un astfel de antrenament, şi anume: alarmarea şi informarea structurilor aeroportuare şi a celorlalte forţe şi mijloace cu atribuţii în gestionarea unor asemenea evenimente; timpii de reacţie şi deplasarea la locul intervenţiei; realizarea izolării zonei pentru conservarea probelor; realizarea zonei de triere a bolnavilor; acordarea de prim-ajutor şi intervenţia la faţa locului şi transportarea bolnavilor la spital.

La desfăşurarea exerciţiului au participat toate instituţiile cu atribuţii în cadrul Planului de Acţiune pentru Situaţii de Urgenţă, atât din aeroport, cât şi din afară.