Actualitate
Accident în localitatea Sânmărtin. Un scuterist beat a băgat un tânăr în spital.
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc duminică, în localitatea Sânmărtin.
La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 12:40, pe DJ 161E, pe raza comunei Sânmărtin, s-a produs un accident rutier pe fondul consumului de alcool, fiind implicat un tânăr de 17 ani.
Conform primelor verificări, un tânăr, de 17 ani, din comuna Sânmărtin, în timp ce conducea un moped pe DJ 161E, dinspre Diviciorii Mari spre Diviciorii Mici, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă.
„De asemenea, un tânăr, de 28 de ani, din aceeași comună, care se afla pe moped în calitate de pasager, a suferit leziuni în urma căzăturii, acesta fiind transportat la unitatea spitalicească pentru îngrjiri de specialitate.
Polițiștii au stabilit că mopedul era neînregistrat, iar tânărul de 17 ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun.